Home#daimler

#daimler.

Articole etichetate „daimler”. 88 articole.

Transportul conectat în viziunea Daimler Transporturi

Transportul conectat în viziunea Daimler

La Internationale Automobil-Ausstellung (IAA) 2016 Hanovra, cel mai mare eveniment din lume dedicat vehiculelor comerciale, toate discuțiile s-au învârtit în jurul unui concept: conectivitatea. În condițiile în care „amenințarea“ IoT (internet of things – n.red.) este din ce în ce…

4 octombrie 2016
Business Magazin
Comoara ascunsă în centrul Bucureștiului, descoperită de jurnaliștii britanici. "Se află chiar sub Intercontinental"
Actualitate

Comoara ascunsă în centrul Bucureștiului, descoperită de jurnaliștii britanici. "Se află chiar sub Intercontinental"

Jurnaliștii britanici de la Daily Mail au venit până în România pentru un reportaj inedit. Mașina Ducelui de Edinburgh a fost găsită abandon...

29 iulie 2016
Alexandru Nanu
Rezumatul unui eșec de 500 mil. euro al celor care au condus și conduc România
Actualitate

Rezumatul unui eșec de 500 mil. euro al celor care au condus și conduc România

La o lună de când ministrul economiei Costin Borc și Markus Schafer, șeful producției Mercedes-Benz, își dădeau mâna peste o cutie de viteze...

5 mai 2016
Business Magazin
O nouă fabrică, o nouă conducere
Transporturi

O nouă fabrică, o nouă conducere

Philipp Hagenburger a condus timp de aproape cinci ani departamentul de postvânzare al Mercedes-Benz România, între 2008 și 2012, după care...

5 mai 2016
Bogdan Alecu
Viața într-un cabrio
Transporturi

Viața într-un cabrio

Noul S-Class S63 4MATIC, un cabriolet ce poartă semnătura celor de la Mercedes și de la AMG, face exact ce ar trebui să facă o mașină de 577...

22 aprilie 2016
Business Magazin
Cum arată si cât costă primul yacht Mercedes - GALERIE FOTO
Lifestyle

Cum arată si cât costă primul yacht Mercedes - GALERIE FOTO

În urmă cu patru ani, grupul Daimler a prezentat conceptul unui yacht de lux numit Arrow 460 Granturismo Edition 1. La începutul lunii april...

19 aprilie 2016
Business Magazin
Care este legătura dintre salariile mari și componentele auto sofisticate
Transporturi

Care este legătura dintre salariile mari și componentele auto sofisticate

Producția de componente cât mai scumpe, cu valoare adăugată cât mai mare, reprezintă cheia pentru un mai mare impact la nivel de economie și...

14 aprilie 2016
Bogdan Alecu
A șaptea generație a Clasei E
Transporturi

A șaptea generație a Clasei E

Grupul Daimler, care are venituri anuale de aproape 130 de miliarde de euro, și-a propus obținerea primului loc ca vânzări pe segmentul prem...

31 martie 2016
Business Magazin
La 24 de ani a fost cel mai tânăr director de resurse umane al unei fabrici cu 1.200 de angajați
Lideri

La 24 de ani a fost cel mai tânăr director de resurse umane al unei fabrici cu 1.200 de angajați

Cariera Ioanei Predescu începe în 1997, iar din 2001 a preluat timp de trei ani conducerea departamentului de HR al fabricii de panificație...

12 iulie 2015
Razvan Muresan