Home#reforme

#reforme.

Articole etichetate „reforme”. 118 articole.

Eșecul negocierii legii salarizării s-a datorat faptului că s-a făcut având barometrul fricii, de atingerea de salariile din sectorul bugetar,  la cele mai înalte cote Actualitate

Eșecul negocierii legii salarizării s-a datorat faptului că s-a făcut având barometrul fricii, de atingerea de salariile din sectorul bugetar, la cele mai înalte cote

Se negociau niveluri salariale prin legea salarizării  ca și cum acestea ar fi fost plătite de o altă economie, mult mai performantă, cu un PIB mult peste al nostru. Anvelopa salarială se majora, de la o negociere la alta, cu…

30 august 2026
Gheorghe Băcanu
Italia riscă să transforme uriașul fond european post-pandemie într-un eșec: Economia stagnează, datoria crește, iar reformele promise au fost modificate repetat fără să genereze relansarea economică așteptată
Actualitate

Italia încearcă să folosească cele aproape 194 de miliarde de euro primite prin fondul european post-pandemie pentru a relansa economia, îns...

26 mai 2026
Andrei Șerbănescu
Care este metropola Europeană ce a ales să respire. Acolo mașinile au pierdut lupta și majoritatea populației merge cu bicicleta sau pe jos
Actualitate

Care este metropola Europeană ce a ales să respire. Acolo mașinile au pierdut lupta și majoritatea populației merge cu bicicleta sau pe jos

După ce a aflat că a câștigat alegerile pentru primăria Parisului, cele din martie, socialistul Emmanuel Grégoire a luat o bicicletă și a pe...

6 mai 2026
Bogdan Cojocaru
România a pierdut definitiv aproape 460 de milioane de euro din cererea 3 de plată din PNRR, din cauza întârzierii reformelor. „Nu poți pretinde fonduri europene și, în același timp, să numești în continuare băieții deștepți de la partid în conducerea companiilor de stat”

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că România a reușit să deblocheze 350,7 milioane de euro i...

1 mai 2026
Valeriu Dănilă
Apel comun al mediului de afaceri din România: Reformele nu sunt opționale, ele trebuie să continue pentru implementarea programelor PNRR și SAFE. „Consecințele pot fi de durată, inclusiv prin revenirea riscului de retrogradare a rating-ului de țară, evitat la limită și cu mari eforturi anul trecut”

Organizații ale mediului de afaceri fac apel la  mobilizarea întregului spectru decizional în jurul reformelor de care depind obiective stra...

24 aprilie 2026
Ziarul Financiar
Confederația Patronală Concordia atenționează: Instabilitatea politică riscă să coste România 15 miliarde de euro din fonduri UE în 2026. Reformele majore trebuie finalizate până la finalul lunii iulie

Confederația Patronală Concordia avertizează că blocajele politice și întârzierile în implementarea reformelor asumate prin Planul Național...

22 aprilie 2026
Cristina Bellu
Comisia Europeană începe discuțiile cu Peter Magyar pentru a debloca 35 de miliarde de euro din fondurile europene înghețate. Bruxelles-ul cere însă reforme radicale, precum schimbarea legislației privind imigrația

Comisia Europeană a început „discuții imediate” cu Péter Magyar după victoria sa categorică la alegerile din Ungaria, exercitând presiuni pe...

13 aprilie 2026
Valeriu Dănilă
Oprinie: Regretele tardive ale unui fost patron, care și-a acordat un salariu mic când lucra, iar acum este pensionar cu o modestă pensie
Actualitate

Oprinie: Regretele tardive ale unui fost patron, care și-a acordat un salariu mic când lucra, iar acum este pensionar cu o modestă pensie

Acest articol este rodul unei discuții amicale pe care am avut-o acum câțiva ani cu o veche cunoștință, fost patron, în prezent pensionar. A...

14 februarie 2026
Gheorghe Băcanu
Europa nu mai poate evita creșterea vârstei de pensionare. Studiul de caz al Spaniei explică motivele economice
Actualitate

Europa nu mai poate evita creșterea vârstei de pensionare. Studiul de caz al Spaniei explică motivele economice

Europa se confruntă cu o criză structurală a sistemelor de pensii. Deși realitatea economică impune creșterea vârstei de pensionare, deciden...

26 ianuarie 2026
George Toader