Articole etichetate „capitalism”. 173 articole.
La șase ani de la prăbușirea Lehman Brothers, lumea industrializată suferă de sindromul japonez. Creșterea este minimă, o nouă criză ar putea fi în formare, în timp ce prăpastia dintre bogați și săraci se adâncește. În Europa, măsurile de stimulare aplicate de Banca Centrală Europeană ar putea avea ca efect nedorit creșterea inegalităților în societate. În aceste condiții, poate economia globală…
Imprimeria americană produce 35 de milioane de bancnote zilnic, cu o valoare de circa 635 de milioane de dolari. 95% din bancnotele produse...
Zece ani, două perioade diferite: din 2004 până în 2008 economia a mers bine, consumul era la cote înalte, iar România părea că a înțeles se...
Demult, un ministru m-a învățat o lecție importantă, pe care nu am uitat-o de atunci. Amănuntele și numele nu au importanță; era o perioadă...
După 25 de ani de capitalism, România nu are nicio companie controlată de un antreprenor român cu afaceri de un miliard de euro.
Puține lucruri m-au făcut invidios, în destul de mulții ani de jurnalism pe care i-am trăit, chiar dacă am venit în contact și cu înțelepciu...
Nu se întâmplă des ca un volum de aproape 700 de pagini care tratează economie, încărcat cu cifre și date tehnice, să captiveze deopotrivă s...
Giovanni Agnelli, cunoscut publicului drept Gianni Agnelli sau L’Avvocato (Avocatul) datorită licenței în Drept, a fost unul dintre cele mai...
Sergiu Oprescu a fost unul dintre cei patru invitați ai evenimentului BM Storytellers organizat pe 29 aprilie. El a povestit pentru Business...