Sistemul zombi: cum a sărit capitalismul de pe șine?

UN NOU CUVÂNT DE ORDINE CIRCULĂ ÎN ULTIMA PERIOADĂ ÎN SĂLILE DE CONFERINȚĂ ȘI REUNIUNILE INTERNAȚIONALE. S-a făcut auzit la Forumul Economic Mondial de la Davos și la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional. Bancherii îl strecoară în prezentările lor, iar politicienii îl folosesc pentru a face impresie. Cuvântul este ”incluziune„ și se referă la o trăsătură pe care națiunile occidentale par să fie pe cale să o piardă: capacitatea de a permite cât mai multor categorii sociale să beneficieze de progresele economice și să participe la viața politică, se arată într-o analiză realizată de publicația Der Spiegel.

Termenul este folosit și la reuniuni cu un caracter mai exclusivist, așa cum s-a întâmplat în luna mai, la Londra, unde 250 de personalități cu averi mari și foarte mari, de la președintele Google, Eric Schmidt, la directorul general al Unilever, Paul Polman, s-au strâns într-un venerabil castel de pe malul Tamisei pentru a deplânge faptul că, în capitalismul de astăzi, oferta pentru cei cu venituri mici este insuficientă. Fostul președinte american Bill Clinton a remarcat ”distribuția inegală a oportunităților„, în timp ce directorul general al FMI, Christine Lagarde, a criticat numeroasele scandaluri din lumea financiară.

Gazda reuniunii, investitoarea Lynn Forester de Rothschild, a spus că este îngrijorată în legătură cu coeziunea socială, remarcând faptul că oamenii și-au pierdut încrederea în guverne.

Nu este necesar, desigur, să participi la o conferință la Londra pe tema incluziunii pentru a realiza că țările industrializate au o problemă. La căderea Zidului Berlinului, acum 25 de ani, ordinea economică și socială liberală occidentală părea că se află într-un marș triumfal de neoprit. Comunismul se prăbușise. Politicienii de pretutindeni lăudau piețele dereglementate, iar specialistul american în științe politice Francis Fukuyama invoca sfârșitul unei ere.

Astăzi, nimeni nu mai vorbește despre efectele capitalismului liber. Subiectul zilei este ”stagnarea seculară„, așa cum a numit-o Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA.

Economia americană nu crește nici la jumătate față de anii 1990. Japonia a devenit bolnavul Asiei, în timp ce Europa se afundă într-o recesiune care a început să încetinească mașinăria de export a Germaniei, punându-i în pericol bunăstarea.

Capitalismul secolului XXI este unul al incertitudinilor, așa cum a devenit evident în această lună, când a fost nevoie doar de câteva date dezamăgitoare din comerțul SUA pentru a provoca scăderea puternică a burselor la nivel global, de la piața americană a obligațiunilor și piața petrolului și până la obligațiunile mult încercatei Grecii.

Politicienii și liderii din afaceri cer noi inițiative de creștere, dar arsenalele guvernelor sunt goale. Miliardele de dolari cheltuite pe pachete de stimulare economică, în urma crizei financiare, au creat munți de datorii în majoritatea statelor industrializate, care duc acum lipsă de fonduri pentru noi programe de cheltuieli.

Băncile centrale rămân și ele fără muniție. Au coborât dobânzile aproape de nivelul zero și au cheltuit sute de miliarde pentru achiziția de obligațiuni guvernamentale. Cu toate acestea, sumele uriașe de bani pompate în sistemul financiar nu își fac loc în economie.

În Japonia, Europa și Statele Unite, companiile abia dacă mai investesc în echipamente sau fabrici. În schimb, prețurile explodează pe piețele de acțiuni, obligațiuni și imobiliare, un boom periculos generat de banii ieftini și nu de creșterea economică durabilă.

Pe lângă crearea unor noi riscuri, politicile occidentale de criză amplifică conflictele din interiorul națiunilor industrializate. În timp ce salariile muncitorilor stagnează, iar formele tradiționale de economisire aproape nu aduc câștiguri, clasele bogate, formate din cei care își pun banii să lucreze pentru ei, profită din plin. Potrivit celui mai recent Raport al Bunăstării Mondiale (Global Wealth Report) realizat de Boston Consulting Group, averea privată la nivel mondial a crescut cu circa 15% în 2013, aproape de două ori mai rapid față de anul anterior.

Datele ilustrează o disfuncție periculoasă a motorului capitalismului. Băncile, fondurile mutuale și companiile de investiții erau folosite pentru ca economiile cetățenilor să fie transformate în progres tehnic, dezvoltare și noi locuri de muncă. În prezent, aceste entități organizează redistribuirea bunăstării sociale de jos în sus. Clasa de mijloc a fost și ea afectată. În ultimii ani, mulți membri ai clasei de mijloc au văzut că prosperitatea lor scade în loc să crească.

Larry Kats, economist la Harvard, spune că societatea americană seamănă cu o clădire de apartamente deformată și instabilă, în care penthouse-ul din vârf devine tot mai mare, în timp ce nivelurile inferioare sunt supraaglomerate, cele de mijloc sunt pline de apartamente goale, iar liftul nu mai funcționează.

Nu este de mirare că oamenii nu mai înțeleg prea multe din acest sistem. Potrivit unui sondaj realizat de Allensbach Institute, doar unul din cinci germani consideră că actualele condițiile economice din Germania sunt echitabile și aproape 90% simt că decalajul dintre bogați și săraci se amplifică din ce în ce mai mult.

În aceste condiții, criza capitalismului s-a transformat într-una a democrației. Mulți consideră că țările lor nu mai sunt guvernate de parlamente, ci de lobby-urile bancare, care aplică logica bombelor suicidale pentru a-și asigura privilegiile, cu alte cuvinte fie sunt salvate, fie trag după ele, până la moarte, întreg sistemul.