Articole etichetate „deschidere”. 2348 articole.
„Am făcut parte chiar din prima echipă editorială a Ziarului Financiar, am fost aici în ‘97 când cei de la Financial Times au venit să ne formeze.”
Activele nete ale celor 206 fonduri deschise și închise, locale și străine, au scăzut în luna octombrie cu 0,7%, până la nivelul de 43,2 mld...
După o experiență de mai bine de un deceniu în domeniul logisticii Și transportului, Valentin Storoj vorbește despre principalele tendințe c...
Vi s-a întâmplat vreodată să plecați într-o vacanță și, odată ajunși la destinație, să vă gândiți "aș putea să trăiesc aici?" Ei bine, așa a...
Acțiunile Cemacon (CEON), producător de cărămizi listat pe segmentul principal al bursei românești, a livrat investitorilor de la începutu...
Tehnologiile Internet of Things (IoT) și conectivitatea pe care o promit acestea au deschis apetitul consumatorilor pentru avantajele tehnol...
"Am gândit pozitiv într-un moment în care piața de specialitate era în descreștere."
Acțiunile Netflix au înregistrat o scădere de 9,4% pe Nasdaq înainte de deschiderea ședinței de tranzacționare de mieruri, în contextul în c...
Cu o prezență de aproape șase decenii pe piața internațională, grupul Yves Rocher, fondat de antreprenorul cu același nume în mansarda propr...