Articole etichetate „fondator”. 611 articole.
„- Bună ziua, domnu’ Petru!”, zice o doamnă care mă sună într-una dintre zilele trecute. „Vă așteptăm pe la noi, că avem ceva probleme legate de management.”
A traversat oceanul Atlantic într-un balon cu aer cald, a sărit cu o coardă de bungee-jumping de pe acoperișul Casino Palms din Las Vegas, p...
Programatorul român Daniel Dines, fondatorul și directorul general al companiei IT UiPath, apare pe coperta ediției americane a revistei For...
Miliardarul și fondatorul Alibaba, Jack Ma, care pentru multă vreme a fost un fan înfocat al programului extrem de muncă la care sunt supuși...
„Atunci (la începutul crizei - n.red.) am învățat una dintre cele mai importante lecții - că, pentru a supraviețui, trebuie să acționezi. Și...
„Când am început proiectul Meron, cu numai două zile înainte de a semna primul contract de închiriere, era o provocare pentru mine să cred c...
Sam Walton, fondatorul Walmart, ar fi probabil uimit de modul în care nepoții săi investesc astăzi banii. Inițiativele lor, scriu cei de la...
„Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în c...
Lars Larsen, fondatorul lanțului gigant de retail Jysk și unul dintre cei mai puternici oameni din Danemarca a murit la 71 de ani, potrivit...