Articole etichetate „deschidere”. 2348 articole.
Vi s-a întâmplat vreodată să plecați într-o vacanță și, odată ajunși la destinație, să vă gândiți "aș putea să trăiesc aici?" Ei bine, așa a început povestea unei tinere pe nume Kalisa Martin, iar destinația aleasă de ea a fost Jamaica.
Prima unitate de cercetare a cutremurelor de suprafață din România a fost inaugurată, luni, în județul Galați. Stațiile au fost montate în z...
Cum multe restaurante se închid după câțiva ani sau chiar câteva luni de la inaugurare din cauza cheltuielilor prea mari, cei care vor să-și...
Timp de două luni, în anul 1530, Michelangelo s-a ascuns într-o cameră secretă aflată sub Capelele familiei de Medici, „umplând pereții cu d...
Cel de-al doilea restaurant al brandului a fost anunțat încă de la lansarea din octombrie, în Băneasa Shopping City. Sphera Franchise Group,...
Afacerile retailerului francez de articole sportive Decathlon Romania vor ajunge la 200 de milioane de euro pânã la finalul anului, potrivit...
Noul showroom Mathilde va avea o suprafață de 80 metri pătrați, iar investiția se ridică la 70.000 de euro. Astfel, brandul ajunge la o rețe...
În vara anului 1989, cunoscuta publicație americană Newsweek își trimitea echipa la București pentru un interviu cu Nicolae Ceaușescu. Întâl...
Alexandra Manole și Olimpia Gidoiu, modele de top ale studioul de videochat glamour Studio20 au deschis o nouă franciză a acestui studio în...