Restaurantul care nu există dar care este profitabil
Cum multe restaurante se închid după câțiva ani sau chiar câteva luni de la inaugurare din cauza cheltuielilor prea mari, cei care vor să-și deschidă totuși o afacere în domeniu sunt nevoiți să caute alte soluții, ajungând, așa cum se întâmplă în prezent în SUA, operatori de restaurante virtuale, scrie Wall Street Journal.
Restaurantul virtual nu are nevoie de chelneri, personal care să se ocupe de rezervări și nu are nici măcar un spațiu cu mese și scaune ori un loc de unde să poată ridica clienții comenzile. Tot ce-i trebuie este o bucătărie și bucătarii aferenți. Spațiul de prepare a mâncării poate fi oriunde: într-un parc industrial, într-un subsol, în bucătăria unei cantine, nesemnalizat în vreun fel, iar clienții ajung să afle despre restaurantul virtual prin intermediul unor aplicații pentru dispozitive mobile.
Uneori, o asemenea bucătărie este împărțită între mai multe echipe care gătesc preparate cu specific pentru ceea ce clientului îi par a fi restaurante diferite, iar printre cele mai importante interfețe între clienți și localurile virtuale se numără Grubhub, DoorDash sau Postmates. Operatorii aplicațiilor pot avea parteneriate cu mai multe restaurante virtuale și eventual contribui cu investiții la ele, ca în cazul proprietarului Grubhub, Green Summit Group, ori pot investi în spații proprii pentru prepararea hranei pe care o pun la dispoziție partenerilor, ca DoorDash sau Postmates.
Avântul restaurantelor virtuale se datorează faptului că în ultimii ani tot mai mulți americani preferă să comande mâncare sau să ia masa în oraș decât să-și gătească acasă. De fenomen profită chiar și localurile obișnuite, cum ar fi Lettuce Entertain You Enterprises, care, în loc să închidă un spațiu care nu funcționa la întreaga capacitate, a decis să deschidă propriul restaurant virtual, ASAP Poke.