Articole etichetate „cariera”. 1021 articole.
Oana Nicolae avea mai puțin de 30 de ani când a preluat rolul de general manager al centrului comercial AFI Ploiești, funcție la care a aspirat încă de la începutul carierei. Care au fost pașii care au adus-o aici și în ce constau planurile ei în continuare?
Jhon Jairo Velasquez Vasquez, cunoscut sub numele de Popeye, a fost unul dintre cei mai nemiloși asasini care a lucrat alături de Pablo Esco...
M-am vindecat de frică atunci când am învățat să mor. Toata viața mi-a fost frică.
Unii muncesc o viață întreagă pentru a-și construi o carieră, în timp ce altora le bate succesul la ușă când se așteaptă mai puțin, și ajung...
După aproape patru ani la conducerea asigurătorului Metlife Italia și o carieră de 15 ani în industrie, Carmina Dragomir a revenit în Români...
Cristian Țopescu, omul care a marcat jurnalismul sportiv românesc prin comentariile sale, a decedat, marți, la vârsta de 81 de ani. De-a lun...
Ubisoft lansează Coding Campus, un program academic internațional, specializat în programare online, adresat studenților și absolvenților ca...
Actrița franceză Fanny Ardant va primi Trofeul Transilvania al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) pentru întreaga carier...
Sfaturi pentru tinerii care își încep acum cariera? Cosmina Coman: "Tinerii din ziua de astăzi au opțiunile deschise maxim, nu au decât să f...