Articole etichetate „sesizare”. 154 articole.
Actualitate
Președintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că instituția pe care o conduce nu a primit deocamdată vreo sesizare privind declarațiile despre homosexuali ale senatorului Puiu Hașotti și că nu se poate antepronunța legat de acestea.
Guvernul va sesiza DNA asupra activității RADET din perioada 2010-2012, arătând că reprezentanții regiei au efectuat cheltuieli fără ca buge...
Curtea Constituțională și-a dat în această săptămână verdictul negativ asupra deciziei USL din iunie de a scoate de sub controlul ei toate h...
Grupul Microsoft ar putea fi din nou anchetat de Comisia Europeană (CE), ca urmare a unor sesizări că nu oferă consumatorilor posibilitatea...
CC precizează, în motivarea respingerii sesizării în cazul schimbării Robertei Anastase de la șefia Camerei, că, la data la care a fost sesi...
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sesizează Inspecția Judiciară, solicitând verificări în ceea ce privește posibila afectare a in...
Președintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională cu privire la conflictul juridic de natură constituțională privind reprezentare...
Seful statului a sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu Legea ANI reexaminata, mentionand ca dispozitiile referitoare la comisiile de...
Presedintele Senatului Mircea Geoana a anuntat vineri ca a sesizat Avocatul Poporului in legatura cu "neconstitutionalitatea" Ordonantei de...