Articole etichetate „rol”. 375 articole.
„Rolul meu este de să fiu un partener pentru colegii din business, adăugând ideilor lor o notă suplimentară de rațiune financiară și contribuind, astfel, la atingerea obiectivelor băncii.”
„Din punctul meu de vedere, cred că țara are foarte mult potențial și cred că o putem duce foarte departe, acesta fiind de altfel unul dintr...
„Uită-te unde ești acum și unde poți ajunge – nu porni de la faptul că ești sus și că e bine să rămâi acolo.“
Stephane Richard, șeful gigantului francez Orange, și-ar putea pierde funcția și ar putea ajunge la închisoare, pe fondul unui proces în car...
„Am învățat mult în ultimii ani să trec de la rolul de «a face» la rolul de «a-i face pe ceilalți să facă», Deși încă mai cobor deseori în z...
Poziția de CEO vine cu multe beneficii la care mulți dintre noi râvnim. Vine Însă și cu multe renunțări și senzația de singur pe lume. Ce tr...
Severina Pascu, fostul director general al UPC România, a preluat, din septembrie 2018, rolul de director general al companiei în Elveția, p...
Actrița britanică Maisie Williams spune că rolul din serialul „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", Arya Stark, pe care l-a interpretat pe...
Deși filmat în urmă cu aproape trei ani, „Under the Silver Lake” își face debutul pe marile ecrane de-abia luna aceasta. Noul pariu al regiz...