Articole etichetate „munte”. 429 articole.
Parlamentari ai PSD-ALDE, precum și de la partidele de Opoziție au depus la Senat, în procedură de urgență, un proiect care prevede creșterea de la 250.000 euro la 960.000 euro a sprijinului financiar acordat de statului român Schitului românesc „Prodromu” de la Muntele Athos din Grecia.
Autoritățile canadiene au transmis că trei alpiniști sunt considerați decedați, în urma unei avalanșe produse în Munții Stâncoși, în zona Pa...
Lacul de Smarald de la Racoș s-a format în fosta carieră Brazi, ce se ocupa cu exploatarea rocilor bazaltice. Acesta se află în comuna Racoș...
Zona de munte din cinci județe este miercuri, până la ora 10.00, sub avertizare cod galben de viscol, vânt la rafală ajungând la 100 de kilo...
Max Dumitraș e singurul artist care a creat un muzeu de artă comparată, unic în România, departe de aglomerația orașelor, în liniștea Munțil...
După tot felul de arome mai mult sau mai puțin exotice, a venit rândul unor parfumuri care evocă o viață mai simplă, mai aproape de natură,...
Timp de aproape 50 de ani, liderii lumii s-au adunat, la fiecare început de an, într-un mic sat elvețian de la poalele munților. Davos găzdu...
Sprijinul financiar pentru salarizarea personalului de cult crește de la 591,3 milioane lei la 660,8 milioane lei, iar contribuțiile la sala...
Unele locuri sunt binecuvântate de zei cu de toate, cu mări și munți, cu oameni veseli și buni, cu arhitectură demnă de a fi predată la cele...