Articole etichetate „frate”. 119 articole.
Actualitate
De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii:…
Timișoreanul Cristian Onețiu și-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să își câștige banii ce aveau să îi permită...
La 36 de ani, Adina Ionescu este directorul departamentului de dezvoltare durabilă al Lemet și cea care a reușit să inițieze și să atragă pr...
Președintele Băsescu a declarat, joi, că a avut și varianta demisiei, în contextul scandalului în care e implicat fratele său, și că a discu...
Judecarea contestației lui Mircea Băsescu față de arestarea sa în dosarul traficului de influență s-a încheiat, iar instanța a rămas în pron...
Faptele de care sunt acuzați Mircea Băsescu și Marian Căpățână afectează încrederea în întreg sistemul de justiție și au un grad de pericol...
Mircea Băsescu, fratele președintelui, a fost reținut, joi seară, de procurorii anticorupție, după ce a fost audiat în dosarul în care fiul...
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost adus, joi, din penitenciar la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care fiul lui a reclamat presup...
Președintele Traian Băsescu a declarat joi, la Palatul Cotroceni, că niciodată nu a avut cu fratele său vreo discuție cu privire la sprijini...