Home Actualitate Mircea Băsescu, REȚINUT în dosarul trafi...
Actualitate

Mircea Băsescu, REȚINUT în dosarul traficului de influență

Mircea Băsescu, fratele președintelui, a fost reținut, joi seară, de procurorii anticorupție, după ce a fost audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influență. Fratele președintelui urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul București.

Mircea Băsescu, REȚINUT în dosarul traficului de influență
Mircea Băsescu, REȚINUT în dosarul traficului de influență · Foto: Business Magazin

 Potrivit DNA, din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că există probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului, precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză. Ulterior, pentru că tatăl denunțătorului nu a fost pus în libertate, denunțătorul i-a remis și suma de 350.000 de euro intermediarului, în același scop, se precizează în ordonanța de reținere.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună