Articole etichetate „energie”. 2546 articole.
Proiectul Neptun Deep din zona de mare adâncime a Mării Negre va presupune o organizare de șantier fără precedent pentru piața energetică locală, toată această desfășurare de forțe urmând să se întâmple în următorii trei ani.
Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie din România, anunță că hidroagregatul 5 din cadrul Hidrocentralei Stejaru a fost si...
Ritmul creditării corporate a înregistrat o decelerare de la începutul anului, evoluție ce poate fi considerată o ajustare normală în contex...
Sistemul energetic național trece printr-o perioadă de stres istorică, din cauza consumului mult peste estimări, a secetei și a producției i...
Ministerul Energiei, acționar cu 82,5% din compania de stat Nuclearelectrica (SNN), nu s-a prezentat astăzi la Adunarea Generală a Acționari...
Producem prea puțin, nu avem acces la o capacitate de interconectare suficientă și nu avem capacitate de stocare, explică ministrul Energiei...
20 de lei din fiecare 100 de lei pe care fondurile de pensii private obligatorii Pilon II îi investesc la Bursa de Valori București sunt în...
De mai bine de o lună de zile, România este una dintre cele mai scumpe piețe spot de energie din Europa, dar abia azi Ministerul Energiei a...
Taiwan, cel mai mare producător de cipuri la nivel global , se confruntă cu o criză de energie electrică, iar acest lucru ar putea aduce pr...