Articole etichetate „castigare”. 1892 articole.
Și în mediul virtual, dar și în magazine produsele se luptă crâncen pentru a ajunge în coșul consumatorului. Au atuuri, iar printre cele mai importante se numără emoția pe care le-o trezesc cumpărătorilor. Care sunt mărcile cele mai apropiate de sufletul românilor, dacă au câștigat sau au pierdut pe parcursul ultimului an arată studiul „Emotional branding“, realizat de 360insights.
Alex Maroko are 21 de ani, dar a a intrat în lumea afacerilor în adolescență, în momentul în care a fost eliminat din echipa de baschet. S-a...
Cursa pentru primul autovehicul zburător al secolului XXI ar putea fi câștigată de PAL-V, un mașină cu trei roți care poate fi transformată...
De-a lungul anilor au existat câteva mașini care au făcut istorie. De la moda compactă lansată de Volkswagen în anii '50 și până la "muscle...
Câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.328 lei în luna mai, cu 2,8% mai mic decât în aprilie, iar salariul mediu net a ajuns la 1....
Populația a avut în primul trimestru venituri totale medii lunare pe gospodărie de 2.477 lei, unei persoane revenindu-i 928 de lei, în timp...
Sârbul Novak Djokovic, numărul doi mondial și favorit 1 al competiției, a câștigat duminică turneul de grand slam de la Wimbledon, învingând...
Tocmai am încheiat cursul de antreprenoriat, cu o nouă promoție a programului Executive MBA în care predau. O clasă formată minoritar din an...
Compania Sameday Courier estimează că va livra 60.000 de pașapoarte în uma parteneriatului încheiat cu Direcția Generală de Pașapoarte (DGP)...