Articole etichetate „Parlament”. 1216 articole.
Președintele PMP Eugen Tomac a anunțat, marți, că aleșii partidului pe care îl conduce vor depune în Parlament un proiect care prevede eliminarea tuturor pensiilor speciale, deoarece acestea sunt "un furt din banul public".
Marea Britanie ar trebui să ceară Uniunii Europene mai mult timp pentru negocierile pe tema Brexit, pentru a evita o ieșire nepregătită din...
Opoziția își îndeamnă simpatizanții să participe la manifestațiile de susținere a moțiunii de cenzură, anunțate miercuri, în fața Parlamentu...
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi că, după protestul de miercuri, vor fi reguli mai stricte privind accesul în...
Europarlamentarul Cătălin Ivan a publicat, luni, o scrisoare adresată redacției publicației de satiră Charlie Hebdo, prin care le cere acest...
Președintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judicia...
Începând din 2019, România va avea 33 de mandate în Parlamentul European, față de 32 câte are în prezent, după ieșirea Marii Britanii din Un...
Ministrul ucrainean al Finanțelor, Oleksandr Daniliuk, a acuzat miercuri că i s-a cerut să tolereze "corupția politică" ori să demisioneze,...
Asociația Părinților Isteți și Itsy Bitsy FM, inițiatori ai campaniei de prevenire a bullying-ului încă din 2017, au depus în Parlament două...