Articole etichetate „Medic”. 375 articole.
Atât pacienții asigurați cât și cei neasigurați pot beneficia, începând cu 1 aprilie, de o serie de servicii gratuite, incluse în pachetele medicale pentru 2015. Persoanele care nu sunt asigurate pot beneficia de o serie de servicii de medicină dentară…
Un ziarist și un medic din Timișoara au început o afacere pe o nișă la care, în momentul în care s-au lansat, nu se mai gândise nimeni de pe...
Expansiunea centrelor medicale de nișă din ultimii ani arată că investitorii răspund noilor nevoi ale pacientului dornic să se trateze la pr...
De profesie medic specialist în medicină de familie, Laura Panait este responsabilă cu gestionarea întregii activități a direcției de operaț...
Mircea Băsescu, judecat în stare de arest la domiciliu pentru trafic de influență, poate merge la două consulturi medicale, programate pentr...
Conducerea Spitalului "Parhon", unde a fost internat inițial profesorul universitar Tiberiu Brăilean, transferat apoi la Spitalul "Sf. Spiri...
"În 1999, abia absolvisem Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca și începusem să practic ca medic stagiar, când am fost nevoit să mă întorc...
Primul meu sfat este să nu neglijezi partea spirituală în tot ceea ce faci, oricât de greu ar fi uneori, oricât de complicat este businessul...
Medicul Ovidiu Peneș a deschis în urma unei investiții de 100.000 de euro prima clinică de întinerire medicală din România. Știința age mana...