Home Cover story Sfaturi pentru mine tânăr. Raul Ciurtin,...
Cover story

Sfaturi pentru mine tânăr. Raul Ciurtin, Albalact: Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalți și mai mult decât alții

"În 1999, abia absolvisem Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca și începusem să practic ca medic stagiar, când am fost nevoit să mă întorc în orașul natal pentru a prelua de la tatăl meu administrarea unei fabrici de lactate privatizate de stat la limita falimentului. Nu aveam experiență în construirea unei afaceri, dar aveam ceva esențial ca să pornesc în această aventură: pasiunea. Încă din st…

Sfaturi pentru mine tânăr. Raul Ciurtin, Albalact: Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalți și mai mult decât alții
Sfaturi pentru mine tânăr. Raul Ciurtin, Albalact: Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalți și mai mult decât alții · Foto: Business Magazin

A venit mai repede decât mă așteptam și m-a găsit nepregătit. Dar asta m-a obligat să mă adaptez și să învăț ce nu știam mai repede decât credeam că pot. Experiența în afaceri am căpătat-o pas cu pas, văzând și făcând, uneori greșind. Am avut flerul de a alege oamenii potriviți la momentul potrivit. Ca proaspăt medic învățam să scriu rețete, ca antreprenor am învățat că o afacere reușită nu se bazează pe rețete. Eu am reușit să aduc compania unde este astăzi pentru că am avut curajul să merg mereu mai departe, de fiecare dată când am avut un scop, un obiectiv pe care l-am atins, 
mi-am ales altul și mai ambițios. Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalți și mai mult decât alții, am avut încredere în oamenii pe care i-am ales să-mi fie alături și am învățat să așez lucrurile în perspectivă. Nu e ușor să fii vizionar, dar și asta se construiește.

Așadar, sfaturile pe care le-aș da oricărui tânăr care dorește astăzi să devină antreprenor sunt sfaturile pe care mi le-aș da și mie la 20 de ani cu experiența de astăzi. Să învețe repede, de unde poate și orice i se pare folositor, să-și asume riscuri, să-și aleagă lângă el oamenii potriviți cu care să construiască o strategie și o direcție bine definite, privind permanent piața nu doar pe termen scurt, dar și pe termen lung. Să pună consumatorul în centrul strategiei, nu doar afacerea și profitul. Consumatorul te ajută să crești. Să investească permanent, să creeze o identitate solidă a companiei sale și a brandurilor și să comunice deschis, nu doar cu publicul, ci și cu partenerii și angajații săi. Să aibă curaj să facă următorul pas, pentru că stând pe loc nu se poate. Să fie încăpățânat în sensul bun al cuvântului, adică să nu abandoneze niciodată ideea care crede că e câștigătoare. Să nu repete aceeași greșeală de două ori. Să caute să evalueze și să monitorizeze cât mai realist contextul economic în care se află și potențialul său sau al companiei sale pentru a lua decizii de investiție corecte.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună