Home#EVALUAREA NAȚIONALĂ

#EVALUAREA NAȚIONALĂ.

Articole etichetate „EVALUAREA NAȚIONALĂ”. 4 articole.

De la 30% și până la aproape 80% dintre elevii de la cele mai cunoscute școli private din București au medii peste 9 la Evaluarea Națională, iar în unele școli particulare nu există nicio medie sub 7. Profesor: „Obiectivul nostru principal este ca fiecare elev să își atingă potențialul său maxim, cu resursele pe care le are“ Actualitate

De la 30% și până la aproape 80% dintre elevii de la cele mai cunoscute școli private din București au medii peste 9 la Evaluarea Națională, iar în unele școli particulare nu există nicio medie sub 7. Profesor: „Obiectivul nostru principal este ca fiecare elev să își atingă potențialul său maxim, cu resursele pe care le are“

Evaluarea Națională este pri­mul examen important din viața elevilor, pentru care cei mai mulți se pregătesc încă din clasele mici. Din dorința de a obține o notă cât mai bună la acest examen, precum și din alte considerente, unii părinți aleg pentru copiii lor școli private și meditații făcute în particular. De multe ori, însă, cele două merg și în paralel.

7 iulie 2024
Alexandra Matei
Rezultatele elevilor respectă harta bogăției în doar două județe. Brăila, Galați și Gorj sunt peste Timiș, Iași și Bihor
Actualitate

Rezultatele elevilor respectă harta bogăției în doar două județe. Brăila, Galați și Gorj sunt peste Timiș, Iași și Bihor

O analiză a produsului intern brut pe cap de locuitor, a investițiilor străine directe și a rezultatelor la evaluarea națională de anul aces...

7 iulie 2024
George Toader
Aproape 900 de elevi au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională
Actualitate

Aproape 900 de elevi au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională

Aproape 900 de elevi au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională, după centralizarea rezultatele finale. În urma desfășurării etapei...

4 iulie 2020
Andreea Tobias
Actualitate

EVALUAREA NAȚIONALĂ: Elevii clasei a VIII-a susțin de luni simularea la Limba română, Matematică și Limba maternă

Elevii clasei a VIII-a susțin, de luni până miercuri, simularea Evaluării Naționale, prima probă fiind la Limba română, urmată de Matematică...

22 februarie 2015
Elvira Gheorghita - Mediafax