Home Actualitate „Viteza” cu care se mișcă birocrația de...
Actualitate

„Viteza” cu care se mișcă birocrația de la Bruxelles: după 2 ani și aproximativ 4 luni de la publicarea primului anunț de recrutare, Centrul european de competențe în cybersecurity din România are un director executiv cu puteri depline: Luca Tagliaretti

Centrul de competențe a anunțat astăzi numirea directorului executiv cu puteri complete. „Astăzi, 1 februarie, Luca Tagliaretti a preluat funcția de director executiv al ECCC. Directorul executiv joacă un rol-cheie în activitatea Centrului. Directorul executiv este responsabil de gestionarea zilnică a Centrului, precum și de punerea în aplicare a sarcinilor atribuite Centrului prin regulament. De…

„Viteza” cu care se mișcă birocrația de la Bruxelles: după 2 ani și aproximativ 4 luni de la publicarea primului anunț de recrutare, Centrul european de competențe în cybersecurity din România are un director executiv cu puteri depline: Luca Tagliaretti
„Viteza” cu care se mișcă birocrația de la Bruxelles: după 2 ani și aproximativ 4 luni de la publicarea primului anunț de recrutare, Centrul european de competențe în cybersecurity din România are un director executiv cu puteri depline: Luca Tagliaretti · Foto: Business Magazin

Centrul european de competențe în cybersecurity (ECCC), a cărui găzduire a fost câștigată de România în decembrie 2020 după o competiție strânsă cu alte țări membre, are, în sfârșit, de astăzi un director executiv cu puteri complete, după aproape doi ani și jumătate de la demararea procedurii de recrutare – o ală demonstrației a vitezei imposibile cu care se mișcă lucrurile în Uniunea Europeană chiar și în domenii de o importanță strategică precum securitatea cibernetică.

Centrul de competențe a anunțat astăzi numirea directorului executiv cu puteri complete. „Astăzi, 1 februarie, Luca Tagliaretti a preluat funcția de director executiv al ECCC. Directorul executiv joacă un rol-cheie în activitatea Centrului. Directorul executiv este responsabil de gestionarea zilnică a Centrului, precum și de punerea în aplicare a sarcinilor atribuite Centrului prin regulament. De asemenea, directorul executiv asistă și sprijină consiliul de administrație, pregătește și pune în aplicare programul de lucru și prezintă rapoarte consiliului de administrație. Luca a declarat: “Îi sunt foarte recunoscător lui Miguel Gonzalez-Sancho pentru munca depusă în calitate de director executiv interimar. Sunt convins că ECCC are un rol-cheie de jucat în peisajul european al securității cibernetice și aștept cu nerăbdare să lucrez cu colegii săi excepționali”, conform unui anunț al echipei ECCC.

Primul anunț de recrutare pentru poziția de director executiv a fost publicat în septembrie 2021.

Activitatea centrului nu presupune și intervenția în incidente de securitate cibernetică din statele membre.

„ECCC, care are sediul la București, dezvoltă și pune în aplicare, împreună cu statele membre, industria și comunitatea tehnologiilor de securitate cibernetică, o agendă comună pentru dezvoltarea tehnologiei și pentru implementarea pe scară largă a acesteia în domenii de interes public și în întreprinderi, în special în IMM-uri. Împreună, Centrul și rețeaua de centre din UE vor consolida suveranitatea tehnologică prin investiții comune în proiecte strategice de securitate cibernetică”, conform datelor de pe site-ul ECCC.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună