Home Actualitate Vezi când intră în vigoare legea care in...
Actualitate

Vezi când intră în vigoare legea care interzice comercializarea țigărilor aromate

Comisia juridică și Comisia de sănătate au respins, marți, amendamentele aduse legii privind fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun, precum și legii privind prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun, primul proiect fiind transmisă plenului în forma redactată de…

Vezi când intră în vigoare legea care interzice comercializarea țigărilor aromate
Vezi când intră în vigoare legea care interzice comercializarea țigărilor aromate · Foto: Business Magazin

Comisia juridică și Comisia de sănătate au respins, marți, amendamentele aduse legii privind fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun, precum și legii privind prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun, primul proiect fiind transmisă plenului în forma redactată de Guvern.

Deputații din comisiile de specialitate au discutat marți proiectul de lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de modificare a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Acesta a fost transmis plenului Camerei Deputaților, for decizional, în forma redactată de Guvern, fiind respinse amendamentele aduse de Senat și criticate de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

“Comisia de sănătate din Senat, repet, Comisia de sănătate din Senat a propus amendamente care permit în realitate să se fumeze în orice spațiu închis, singura condiție este ca respectivul spațiu să fie inscripționat, nu dedicat. Special trebuie să fie doar inscripționat cu destinația pentru fumat, acesta este un atentat la sănătatea tuturor cetățenilor, indiferent că sunt angajați sau angajatori, clienți sau personal de deservire, copii sau adulți”, a argumentat ministrul la o conferință organizată la Palatul Cotroceni.

Ministrul a făcut apel la Camera Deputaților, spunând că are încredere că forul decizional va corecta această greșeală și atrăgând atenția că relaxarea legii nu are cum să producă efecte pozitive din perspectiva sănătății publice.

“Legea se bucură de susținerea majorității populației din România, experiența țărilor europene, unde această măsură a fost introdusă arată că efectele economice nu sunt deloc insurmontabile și că efectele asupra sănătății publice sunt incomparabil mai mari. Nu este, de asemenea, nicidecum adevărat că am avea cea mai dură legislație antifumat, dar este adevărat că avem mare nevoie de acest cumul de măsuri, de restricții firești și de sprijin din partea statului și din partea societății. Avem o responsabilitate, în special față de tinerii și copiii României și trebuie să ne-o asumăm, altfel eu unul nu înțeleg care este menirea noastră în funcții de decizie”, a subliniat Voiculescu.

”În momentul în care va intra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, vor trebui să dispară de pe piață produsele cu tutun aromate, mai specific țigările care în momentul de față au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a legii producătorii trebuie să fabrice pachetele de țigări conform noilor reguli”, a declarat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătății.

Ea a afirmat că țigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în anul 2019.

”Noul pachet de țigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafața pachetului. Aceste imagini voi fi pe ambele fețe pentru ca nu fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo în așa fel încât oamenii să nu se mai obișnuiască cu imagiile și să fie surprinși de alte imagini”, a mai spus expertul din Ministerul Sănătății pentru controlul tutunului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună