Topul salariilor: În București și în cinci județe se câștigă mai mult decât media națională
La nivel teritorial, numai în București, Cluj, Ilfov, Sibiu, Timiș și Brașov câștigurile salariale nete depășeau, în iunie 2017, media națională de 2.380 de lei lunar, reiese din seriile de date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) într-un buletin județean consultat de MEDIAFAX.
Potrivit INS, cel mai mare câștig salarial mediu net se regăsește în Municipiul București (3.095 de lei lunar), Capitala fiind urmată de județele Cluj (2.675 de lei), Ilfov (2.607 lei), Sibiu (2.552 de lei), Timiș (2.533 de lei) și Brașov (2.424 de lei).
Imediat sub media națională se situează județele Iași (2.318 lei), Galați (2.201 lei), Argeș și Prahova (câte 2.173 de lei), respectiv Olt (2.160 de lei), Arad (2.147 de lei) și Mehedinți (2.138 de lei).
În iunie 2017, locuitorii din 19 județe au câștigat salarii medii de peste 2.000 de lei.
Salarii cuprinse între 1.850 și 2.000 de lei au fost câștigate în județele Călărași, Satu Mare, Hunedoara, Dâmbovița, Buzău, Tulcea, Sălaj, Botoșani, Caraș-Severin, Giurgiu, Neamț, Vrancea, Bihor, Vaslui, Vâlcea, Bistrița-Năsăud și Maramureș.
Cele mai mici salarii se regăsesc, potrivit INS, în Teleorman (1.750 de lei), Harghita (1.787 de lei), Ialomița (1.813 lei), Covasna (1.824 de lei) și Suceava (1.845 de lei).
Comparativ cu luna iunie a anului precedent (2016), câștigul salarial net a crescut ca medie națională cu 14,5% și în niciunul dintre județele țării nu au fost consemnate scăderi, mai reiese din statisticile INS.