Home Actualitate Teodorovici, sfătuit de presă să spună a...
Actualitate

Teodorovici, sfătuit de presă să spună acum ce colecționează. Ponta: Nu cădea în capcană, zi "mașinuțe"!

Noul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, a fost întrebat de presă ce anume colecționează, cu recomandarea că este mai bine să spună de pe acum, aluzie la fostul ministru Vâlcov cercetat de DNA, premierul Ponta sfătuindu-l în glumă pe Teodorovici să nu cadă "în capcană" și să răspundă: "Mașinuțe".

La finalul unei conferințe pe teme economice, în care Eugen Teodorovici a fost prezentat de către premierul Victor Ponta drept viitorul ministru de Finanțe, post rămas vacant după demisia lui Darius Vâlcov, cercetat de DNA pentru trafic de influență, jurnaliștii i-au spus lui Ponta că au o ultimă întrebare, destinată însă lui Teodorovici, și anume ce obiecte colecționează acesta.

“L-am întreba pe ministrul Teodorovici dacă și ce colecționează, pentru că suntem în România în care, domnule ministru…mai bine declarați acum dacă și ce colecționați”, au spus jurnaliștii.

Premierul Victor Ponta, după câteva secunde de ezitare, i-a spus, zâmbind, lui Teodorovici: “Nu, nu cădea în capcană din prima !”.

Teodorovici, la rândul său, a răspuns că tot ceea ce deține este prezentat în declarația sa de avere.

“În declarația de avere, acolo este tot ce am, altceva nu”, a spus viitorul ministru al Finanțelor.

Ponta l-a completat, râzând,”spune «Mașinuțe !»” și a ieșit din sală.

Anchetatorii au identificat cele aproximativ o sută de tablouri găsite la perchezițiile din dosarul fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov și le-au trimis la expertiză unor specialiști evaluatori și muzeografi, printre operele de artă fiind și trei lucrări semnate Pablo Picasso.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre tablourile identificate se află trei opere de artă semnate Pablo Picasso – “Lupta Centaurilor, III”, “Pictor în atelier” și “Regele”.

De asemenea, au mai fost identificate tablourile: “Portret” – de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, “Micul dejun” – de Eustațiu Stoenescu, “Lan de grâu”, “Grădina Cișmigiu” – de Samuel Mutzner, “Prapor” – de Horia Bernea, “Zână”, “Zâne”, “Victor Hugo” – de Andy Warhol.

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, arestat la domiciliu în dosarul în care este cercetat pentru corupție, a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție (DNA), vineri, după ce la percheziții au fost găsite aproximativ o sută de tablouri.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii DNA au făcut joi percheziții în București și județul Olt, la firme și la persoane de încredere ale fostului ministru al Finanțelor. Anchetatorii au găsit la percheziții aproximativ o sută de tablouri, printre care și opere ale lui Picasso, Corneliu Baba și Nicolae Grigorescu, care ar fi fost achiziționate de la case de licitații.

În urma cercetărilor, au fost identificate două case de licitații din București, de unde ar fi fost achiziționate tablourile, cele mai multe fiind cumpărate de Lucian Petruț Șușală pentru Darius Vâlcov.

Sursele citate au precizat că Darius Vâlcov intenționa să deschidă o galerie de artă în București, iar în acest scop luase un spațiu și începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere.

Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov și oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă, au mai arătat sursele citate.

Conform acelorași surse, din datele anchetei nu rezultă că Vâlcov era cunoscător de artă, dar a identificat în achiziția operelor de artă o posibilitate de a ascunde proveniența banilor obținuți prin traficarea influenței și fapte de corupție.

Tablourile ridicate la percheziții au fost date, vineri, unor specialiști evaluatori și muzeografi, pentru a fi expertizate, a declarat procurorul șef adjunct al DNA, Călin Nistor, precizând că majoritatea operelor de artă au fost cumpărate din străinătate, prin case de licitații.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție îl acuză pe Darius Vâlcov de trafic de influență, după ce el ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

În același dosar, DNA a cerut Senatului un nou aviz, marți, pentru arestarea lui Vâlcov, acesta fiind suspectat și că a folosit informații obținute când a fost primar, senator și ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură. Procurorii susțin că aceste firme erau deținute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuși.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obținut, astfel, mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau și o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum și sumele de 90.000 de dolari și 1.323.850 de lei. Anchetatorii susțin că banii și bunurile au fost depozitate într-un seif.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună