Roșia Montană este propusă pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Roșia Montană a fost inclusă pe Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO. Anunțul a fost făcut public de pagina Ministerului Culturii, la 6 ani de la solicitarea înaintată de societatea civilă.
Situl istoric Roșia Montană a fost atestat pentru prima oară pe 6 februarie 131 îen și reprezintă una dintre moștenirile cele mai importante ale umanității. “Minele romane de la Roșia Montană reprezintă cele mai întinse și mai importante mine de aur subterane romane cunoscute în lume”, se arată în studiul experților de la universitățile Oxford și Leicester. Dezvoltarea durabilă a Roșiei Montană intră astfel, pentru prima dată, între prioritățile statului.
În 2009 organizația Asociația ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) a înaintat ministerului o propunere fundamentată pentru includerea Roșiei Montane în Lista Indicativă pentru UNESCO. 10 miniștri ai culturii și-au declinat în această perioadă responsabilitatea de a analiza inițiativa, acordând în schimb prioritate planurilor de deschidere a exploatarii de aur pe bază de cianuri, arată un comunicat al Asociației Alburnus Maior. Propunerea de includere a primit susținerea comunității științifice, a forurilor profesionale specializate și a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Tehnic, decizia finală pentru ca Roșia Montană să fie inclusă pe lista ce conține propunerile României pentru UNESCO, a reprezentat-o semnătura ministrului culturii.
Procedural, urmează întomirea dosarului pentru susținerea candidaturii. Acest proces implică o serie întreagă de actori, de la nivel central și local, ministere, societate civilă și comunitate locală, care împreună vor defini scenariul cel mai benefic pentru situl istoric și dezvoltarea sa durabilă. Decizia finală privind nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial aparține UNESCO și se va lua la Paris în baza acestui dosar, care va include atât scenariul economic de revitalizare a zonei cât și cel de conservare a patrimoniului.