REPORTAJ AFP: Medicii și infirmierele se sacrifică în Sierra Leone pentru a opri extinderea Ebola

Medicul, specialist renumit la spitalul Connaught din Freetown, capitala Sierra Leone, a murit în mai puțin de două săptămâni după expunerea la virusul Ebola.

El a examinat un pacient care, potrivit colegilor săi, era primul caz de Ebola în spitalul vechi de 102 ani din capitala Sierra Leone, fără să aibă în acel moment nicio idee în legătură cu pericolul la care se expune.

La puțin timp după consultație, medicul a început să acuze febră și dureri puternice de cap. În absența unor instituții medicale specializate în capitala Sierra Leone, el a fost transferat într-un centru de tratare a Ebola al organizației internaționale “Medici fără Frontiere” din Kailahun, în estul țării, unde au fost înregistrate cele mai multe cazuri de Ebola, dar a murit în câteva zile.

Samuel Patrick Massaquoi, directorul spitalului guvernamental din Kailahun și fost student al medicului Cole, spune că elementul de surpriză nu i-a lăsat acestuia nicio șansă.

Spitalul Connaught primește “pacienți cu tot felul de boli”, explică el. De la începutul epidemiei de Ebola, “adulții în special își ascund simptomele, nu spun cu adevărat cum se simt”, adaugă medicul. “Unii vin în spitalele din țară și spun că au malarie sau febră tifoidă. Acest lucru i s-a întâmplat și doctorului Cole”, a mai explicat medicul de la spitalul Connaught. Ultimele zile ale unei victime a virsului Ebola pot fi îngrozitoare, cu dureri musculare puternice, vărsături, diaree și hemoragii abundente, mai spune medicul.

Funeraliile sunt asemenea sfârșitului nemilos: obiectele personale sunt arse, iar înmormântarea are loc de cele mai multe ori doar în prezența groparilor. “Familiile nu participă la înmormântarea victimelor Ebola, dar pot veni mai târziu, deoarece păstrăm lista persoanelor și a locurilor de înmormântare”, spune directorul echipei din Ministerul Sănătății care s-a ocupat de înmormântarea medicului Modupeh Cole.

– Persoanele aflate în contact cu victimele Ebola, respinse de familii

În plus, ridicarea cadavrelor de la centrul organizației Medici fără Frontiere din Kailahun are loc în baza unor reguli stricte, fără ceremonii de comemorare sau de rămas bun, ci doar o “operațiune executată cu o precizie chirurgicală”.

Echipa Medici fără Frontiere, purtând un echipament de protecție, a dezinfectat cu atenție sacul mortuar și căruciorul în care urma să fie pus cadavrul medicului, iar ulterior l-a depus într-un sicriu dezinfectat, amplasat într-un camion, care, de asemenea, a fost spălat cu o substanță specială.

Medicul Modupeh Cole s-a alăturat astfel numeroșilor angajați din sectorul sănătății care au murit în lupta împotriva epidemiei de Ebola, iar unii cu o dăruire amintind de “lichidatorii” de la Cernobîl, care s-au sacrificat pentru a opri incendiul de la reactorul nuclear și a limita astfel catastrofa.

Serviciile de sănătate din Sierra Leone au anunțat, la 14 august, când a fost înmormântat medicul Modupeh Cole, că 32 de infirmiere au murit în urma infectării cu virusul Ebola de la sfârșitul lunii mai, ceea ce înseamnă aproape 10% din persoanele decedate în țară din cauza febrei hemoragice.

Șeful serviciilor medicale din Sierra Leone, doctorul Brima Kargbo, a vorbit, în Parlament, despre nerecunoștința populației. “Există un sentiment de respingere a existenței Ebola și o ostilitate față de angajații din sănătate”, a afirmat el.

Saffa Kemoh, membru al echipei din Ministerul Sănătății care se ocupă cu înmormântarea victimelor epidemiei de Ebola la Kailahun, spune că prietenii îl evită, iar familia l-a renegat. “M-au anunțat că nu-mi vor mai permite să intru în casă. M-au dat afară”, spune tânărul în vârstă de 22 de ani.

Ella Watson-Stryker, în vârstă de 34 de ani, organizator în cadrul Medici fără Frontiere, care participă la lupta împotriva Ebola de la anunțarea epidemiei în Guineea, în martie, își arată revolta față de această nedreptate. “Aceste persoane au foarte multe probleme cu apropiații lor. În cazul unui membru al echipei mele, tatăl său a refuzat să mai vorbească cu el. Într-un alt caz, familia i-a spus că trebuie să doarmă afară și nu a mai fost primit la masă”, a explicat ea. “Cu timpul, oamenii încep să înțeleagă și stigmatizarea se reduce”, adaugă Saffa Kemoh, care atrage atenția că “situația este foarte dificilă”.