Prințul Friso al Olandei a murit, din cauza rănilor suferite în timpul unui accident de schi
Prințul Friso al Olandei, fratele regelui Willem-Alexander, a murit luni dimineață din cauza rănilor suferite în timpul unui accident de schi produs în Austria în 2012, a anunțat serviciul de presă al familiei regale, reamintind că acesta se afla într-o stare de "cunoștință minimală", potrivit AFP.
“Majestatea sa regală anunță cu regret faptul că alteța sa regală prințul Johan Friso Bernhard Christiaan David, prințe de Orange-Nassau, Jonckheer van Amsberg a murit în această dimineață la vârsta de 44 de ani, în palatul Huis ten Bosch din Haga”, se afirmă într-un comunicat emis de serviciul de presă al casei regale.
“Prințul Friso a decedat în urma complicațiilor apărute din cauza vătămărilor produse la nivelul creierului, provocate de lipsa oxigenului, în timpul accidentului de schi din 17 februarie 2012, de la Lech, în Austria”, a precizat aceeași sursă.
Johan Friso, în vârstă de 44 de ani, un schior experimentat, a fost prins de o avalanșă pe 17 februarie, în timp ce schia în localitatea austriacă Lech, împreună cu un prieten de-al său, pe o pistă nemarcată, în condițiile în care riscul de producere a avalanșelor era în acea perioadă extrem de mare (de nivel patru pe o scară de cinci trepte).
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro