Povești despre pandemie, privite în pandemie. Cronică de film: To the lake

După aproape un an și jumătate de pandemie, poveștile apocaliptice din cinematografie nu mai par atât de nerealiste ca în trecut. Cum arată însă o astfel de producție în versiune rusească? Răspunsul se află în „To the lake”.

To the lake

Regie: Pavel Kostomarov

Distribuție: Kirill Käro, Maryana Spivak, Eldar Kalimulin, Natalya Zemtsova, Viktoriya Isakova

Data lansării: 14 noiembrie 2019

Inspirat din best-sellerul scriitoarei și scenaristei ruse Yana Vagner, „Vongozero”, lansat în 2011 și tradus în 11 limbi, „To the lake” (Spre lac sau, în varianta originală, Epidemic), prezintă lupta pentru supraviețuire a unui mic grup, în momentul în care Moscova este lovită de un virus mortal, pentru care se găsește o singură soluție: eliminarea celor infectați. Seria de 8 episoade a fost cumpărată ulterior lansării de către Netflix, pentru suma de 1,5 milioane de dolari, potrivit publicației ruse Kommersant. Este curios cum serialul a fost lansat în noiembrie 2019, cu puțin timp înainte ca populația globală să fie decimată de pandemia de COVID-19 și, privit la acea vreme, ar fi părut, pentru mulți, o pură fantezie. Carantinarea orașelor, punctele de control, stocurile epuizate pentru produse esențiale și transmiterea virusului cu o viteză fulgerătoare de la om la om nu mai sunt însă noțiuni străine nimănui la momentul actual.

„To the lake” înfățișează dezumanizarea pe care amenințarea iminentă a morții o poate stârni la scară largă, chiar și împotriva celor mai neajutorate ființe, fie ele străini sau proprii părinți. Este înfățișat, în scene sângeroase, modul în care, la un moment dat ajungi, pentru a supraviețui, să fii nevoit să lupți, nu cu virusul, ci cu cei din jur. Ritmul alert în care se desfășoară acțiunea și suspansul în crescendo sunt completate de atmosfera fatalistă și autenticitatea oferită de limba rusă și de coloana sonoră care este, însă, în câteva episoade, repetitivă în mod supărător. Ce am apreciat la această serie este un element pe care l-am întâlnit în special în producțiile norvegiene sau ale altor popoare nordice: contopirea personajelor cu cenușiul peisajelor din jur și apropierea acestora de normal, asemănarea cu oamenii obișnuiți, pe care îi vedem zi de zi în jurul nostru. Acestea nu ies în evidență prin detalii stridente sau printr-o frumusețe ieșită din comun, cum întâlnim adesea în filmele holywoodiene. Sunt, însă, personaje puternic conturate prin prisma personalității, pe care actorii din „To the lake” și-au însușit-o, în mare parte, excelent. Pe Maryana Spivak, care o joacă pe Irina, unul dintre personajele principale, o vedem și în filmul Loveless (2017), care a câștigat o serie de premii la mai multe festivaluri, printre care „Cel mai bun film” la London Film Festival.

În „To the lake” vom regăsi nenumărate elemente din cultura țării de origine, de la viciile binecunoscute și caracterul neșlefuit, ba chiar brutal în unele cazuri, al oamenilor, la elementele religioase care ne vor aminti de o Rusie ortodoxă și de credința la care chiar și cei mai înverșunați apelează când nu mai văd nicio ieșire spre liman. Întâlnim, de-a lungul secvențelor celor opt episoade, și un număr destul de mare de scene macabre, cu un nivel de violență ridicat, care ne vor aminti de cruzimea din vremurile naziste. Sexualitatea este înfățișată fără perdea, sub aspectul unor descătușări emoționale, menite să elibereze protagoniștii de curiozități, frustrări, vinovăție sau angoasă.

Ritmul alert iese însă din tiparele cinematografiei rusești, cum a fost definite de la Tarkovski până în urmă cu ceva ani. Spre exemplu, diferențele sunt evidente atunci când comparăm „To the lake” cu una dintre ultimele producții rusești de succes, „Leviathan”. Acesta din urmă se inspiră clar din numele mari ale industriei de film rusești, abuzând de cadrele lungi, statice, care îndeamnă mai curând la contemplare decât la acțiune. 

Producția nu este lipsită de defecte, printre care se numără o serie de clișee și scene improbabile, precum salvări miraculoase de ultim moment, însă, spre deosebire de alte filme sau seriale apocaliptice, nu sunt folosite efecte speciale și se păstrează o doză de plauzibilitate până la final.

Serialul se termină în plin suspans, lăsând privitorii să aștepte cu nerăbdare lansarea următorului sezon.