Povestea românului care a avut unul dintre cele mai râvnite locuri de muncă din lume și la care a renunțat pentru a-și deschide o afacere cu unul dintre cele mai iubite produse din lume
Radu Stanciu avea, acum câțiva ani, cel mai râvnit job din lume – lucra într-o fabrică de ciocolată, cea mai veche din Canada. Inspirat de bogăția de arome și gusturi, n-a stat mult pe gânduri și a început să viseze…
Radu Stanciu avea, acum câțiva ani, cel mai râvnit job din lume – lucra într-o fabrică de ciocolată, cea mai veche din Canada. Inspirat de bogăția de arome și gusturi, n-a stat mult pe gânduri și a început să viseze la propria afacere în domeniu, în care să poată schimba totul după bunul său plac și să dea frâu liber imaginației.
Ani mai târziu, a reușit.
Având deja întipărită în minte această idee, am vrut să descopăr și tainele ciocolatei artizanale și în acest fel am ajuns să lucrez pentru una dintre cele mai bune și cunoscute ciocolaterii artizanale și bio din Canada. Tot acolo am avut onoarea să-l am ca mentor pe unul dintre cei mai mari ciocolatieri ai lumii, familia sa find fondatoarea uneia dintre cele mai mari companii producătoare de ciocolată din lume, de mai bine de 100 de ani”, povestește Radu Stanciu.
Împreună cu o prietenă din România, Monica Ivan, a pus la cale un plan de business, bazându-se pe ideile lui și pe un spațiu pe jumătate utilat pe care ea îl avea deja. Încă de la început, și-au propus să folosească doar ciocolată bio și vegană, ceea ce definește astăzi brandul Xocol’arte din Cluj-Napoca. Radu lucrează în domeniul industriei alimentare încă din 2009. A început ca bucătar, însă și-a dat seama că este mult mai atras de produsele dulci. În 2011 a intrat în contact pentru prima dată cu laboratorul unei cofetării, lucrând ca decorator de torturi și a descoperit, cu acea ocazie, că a lucra cu ciocolata e mult mai fascinant decât a lucra cu pasta de zahăr.

Tocmai din acest motiv nu a ratat ocazia de a pleca în 2018 în Canada, pentru un job de ciocolatier. La rândul ei, Monica Ivan este asociata unei cofetării din Cluj-Napoca, având experiență în realizarea prăjiturilor cu ingrediente naturale, vegane și raw vegane. „Monica deja avea un spațiu utilat pentru producția alimentară și a trebuit doar să îl adaptăm producției de ciocolată. Cea mai mare investiție a fost într-o mașină automată de temperat ciocolată, aproximativ 13.000 de euro. În mare, investiția totală a trecut de 30.000 de euro, cu tot cu ingrediente”, spune Radu Stanciu.
Laboratorul Xocol’arte se află în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca, iar vânzările se fac momentan doar online și într-o cofetărie din oraș, planul fiind ca, în viitor, brandul să fie distribuit și prin intermediul altor parteneri din țară. În laborator se produc diferite tipuri de ciocolată, în forme diverse de prezentare, cu prețuri de la 13 lei la 220 de lei, în funcție de tip și de cantitate. În 2022, planul antreprenorilor este să extindă gama de produse. „În primul rând, ne adresăm celor care sunt în căutarea ciocolatei artizanale, veritabile, vegane, de origine, fairtrade și bio.
Nu am vrut să venim pe piață cu aceeași ciocolată folosită probabil de zeci de ciocolaterii din România. Tocmai din acest motiv, a fost destul de greu să găsim un furnizor pentru ciocolată și, din păcate, nu în România. Majoritatea ciocolatei pe care o folosim o aducem din Ecuador de la un producător apreciat la nivel internațional pentru calitatea și gustul produselor sale, având câteva medalii de aur la concursurile internaționale. Iar o mică parte a ciocolatei o aducem de la un producător artizanal din Europa.”

În laboratorul Xocol’arte se produc diferite tipuri de ciocolată, în forme diverse de prezentare, cu prețuri de la 13 lei la 220 de lei, în funcție de tip și de cantitate.
Totodată, Xocol’arte se adresează clienților care vor să mănânce ciocolată fără zahăr alb rafinat, astfel că varietățile de ciocolată produse de Radu Stanciu și Monica Ivan conțin zahăr de cocos și, într-o mică măsură, zahăr brun.
„Iar din motive etice și din grijă pentru mediu, am decis ca toate produsele noastre să fie vegane (de post) și bio, deci ne adresăm și celor care țin o dietă vegană sau nu pot tolera produsele lactate.” Xocol’arte cuprinde în acest moment două categorii de produse: Ronda și Cuadro. Ronda reprezintă o variantă modernă a ciocolatei calde, fiind bile de ciocolată cu umplutură de marshmallows, caramel de cocos, cafea. „Caramelul de cocos și bezelele moi (marshmallows) sunt și acestea vegane (de post). A fost destul de greu să găsim marshmallows vegane și din acest motiv îl aducem de la un producător american.”
Cuadro reprezintă o interpretare a ciocolatei în viziunea artizanilor de la Xocol’arte. Aceste tablete de ciocolată sunt pictate manual sau folosind diverse tehnici de decorare. Ele se găsesc deocamdată doar în varianta cu fructe bio deshidratate și nuci bio.
„Cât de curând vom adăuga în portofoliul nostru și batoane de ciocolată cu fructe deshidratate și nuci. Acestea vor fi asemănătoare batoanelor energizante și vor avea 25 de grame. Iar imediat după acestea vom introduce și tabletele simple de ciocolată, pentru cei care vor doar să simtă gustul pur al ciocolatei. Acestea vor fi la 60 de grame”, mai spune Radu Stanciu. Anul acesta, el și Monica Ivan vor să introducă și o gamă de creme de ciocolată tartinabile. Ca să mai îndulcească puțin atmosfera tulbure pe care o traversează lumea întreagă.

Radu Stanciu, cofondator Xocol’arte
„Nu am vrut să venim pe piață cu aceeași ciocolată folosită probabil de zeci de ciocolaterii din RomÂnia. Tocmai din acest motiv, a fost destul de greu să găsim un furnizor pentru ciocolată și, din păcate, nu în România.”
Intrați pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero și descoperiți universul de companii create de micii antreprenori.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Bistro1 – restaurant (Florești, jud. Cluj)
Fondatoare: Anda Onac
Investiție inițială: 6.000 de euro
Cifră de afaceri în 2021: 185.000 de lei (37.000 de euro)
Prezență: Florești, jud. Cluj

cristianpatrascu.ro – birou de arhitectură (București)
Fondator: Cristian Pătrașcu
Cifră de afaceri în 2021: 63.000 de euro
Prezență: națională

Ohvăz – gustări pe bază de ovăz (București)
Fondator: Cristian Barin
Investiții: 290.000 de euro
Cifră de afaceri în 2021: peste
300.000 de euro
Prezență: magazine și cafenele

Gânduri de Mână – papetărie (București)
Fondatori: Bianca și Teofan Gavriliu
Investiție inițială: 1.200 de lei (puțin peste 200 de euro)
Cifră de afaceri estimată pentru 2022: 12.000 de euro
Prezență: online

Motif Studio – papetărie (Jucu de Sus, jud. Cluj)
Fondatori: Mihaela și Cezar Derevlean
Investiții: 3.000 de euro
Prezență: online
ZF, Banca Transilvania și Vodafone au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
