Home Actualitate Populația și IMM-urile ar putea plăti în...
Actualitate

Populația și IMM-urile ar putea plăti în 2016 mai mult pentru subvenționarea energiei regenerabile

Cota anuală obligatorie de energie electrică din surse regenerabile ar urma să crească anul viitor la 12,15% din consumul final brut, de la 11,9% în 2015, dar impactul în factură pentru populație și IMM-uri ar putea urca de la 35 lei/MWh la 43 lei/MWh, în urma exceptării unor consumatori mari.

Ministerul Energiei a informat luni că a publicat pe site-ul instituției, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de promovare prin certificate verzi, pentru anul 2016.

“În conformitate cu prevederile legale aplicabile, nivelul cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile a fost stabilit în baza scenariilor transmise de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Astfel, pentru anul viitor, cota obligatorie este de 12,15% din consumul final brut de energie electrică. În perioada imediat următoare, ministerul va organiza dezbateri cu reprezentanții asociațiilor de producători de energie și reprezentanții asociațiilor de consumatori”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Energiei.

Astfel, ANRE a informat Guvernul la sfârșitul lunii iunie asupra unui nivel al cotei obligatorii de 12,15%, reprezentând un impact asupra consumatorului de 35 lei/MWh. Începând de la mijlocul anului, Guvernul a emis, însă, acorduri de exceptare pentru mai mulți consumatori mari de energie, astfel că presiunea este transferată asupra consumatorilor neexceptați, populație și IMM-uri.

“În cazul în care se iau în calcul acordurile pentru exceptare emise până în prezent și a celor estimate a fi emise până la sfârșitul anului 2015 (circa 7.000 de GWh) și a anului 2016 (circa 1.000 de GWh suplimentar față de anul 2015), impactul certificatelor verzi în factura consumatorilor finali de energie electrică va înregistra o creștere de la circa 35 lei/MWh la circa 43 lei/MWh”, se arată în nota de fundamentare.

Conform directivei CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, România are de îndeplinit ca obiectiv național pentru anul 2020 o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de 24%. Potrivit unui raport al CE de la mijlocul lunii iunie, România a depășit traiectoria orientativă stabilită, cu o pondere a energiei regenerabile în total de 23,9% în 2013 și 22,8% în 2012, față de obiectivele de 19,7%, respectiv 19%.

“În condițiile îndeplinirii obiectivelor intermediare asumate, creșterea în continuare a eforturilor consumatorilor finali pentru susținerea energiei electrice din surse regenerabile nu se justifică”, se arată în nota de fundamentare a proiectului hotărârii de Guvern.

Pentru 2014 cota obligatorie a fost stabilită de Guvern la 11,1%, impactul în facturi fiind de 35 lei/MWh de electricitate. În 2013, impactul în factura consumatorului final a contribuției pentru energia regenerabilă a crescut de la 30 lei la 53 lei/MWh la începutul anului, dar a coborât la 35 lei după ce Guvernul a diminuat sprijinul acordat producției de energie din surse regenerabile. Potrivit datelor ANRE, impactul mediu al contribuției pentru energia regenerabilă în factura consumatorului final în anul 2012 a fost de 29 lei/MWh.

În timp ce populația și IMM-urile ar putea plăti mai mult pentru susținerea energiei regenerabile, facturile per ansamblu ar urma să scadă de la începutul anului următor, ca urmare a declinului prețului electricității și a reducerii TVA.

Președintele ANRE, Niculae Havrileț, a declarat joi că prețul electricității la consumator va scădea cu 5-6% la 1 ianuarie, după reducerea tarifelor de distribuție și a bonusului de cogenerare.

“O scădere de 5% ar fi de 20 de lei plus TVA. Iar TVA nu va mai fi 24%, de la 1 ianuarie va fi 20%, deci e o scădere interesantă”, a afirmat șeful ANRE.

În prezent, costul unui megawatt, echivalent cu consumul mediu anual al unui apartament, este de aproximativ 400 de lei plus TVA. Populația urbană consumă între 2 și 3 MW pe an, dar în localitățile rurale consumul este mult sub 1 MW anual, chiar și sub 0,5 MW/an.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună