Ponta: Oamenii de afaceri pot transmite încredere și stabilitate, chiar mai mult decât politicienii
Oamenii de afaceri pot transmite un semnal de încredere și stabilitate de care România și regiunea au mare nevoie, chiar mai mult decât oamenii politici, pentru că nu există democrație și societate stabilă decât acolo unde mediul de afaceri se dezvoltă, a afirmat, marți, premierul Victor Ponta.
Șeful Executivului a făcut această declarație în cadrul discursului pe care l-a susținut la Forumul de afaceri Franța-Europa de Sud-Est, 2014. El le-a spus oamenilor de afaceri prezenți la lucrări că într-o lume deschisă nu se mai poate vorbi de “țara ta”, ci trebuie privită regiunea în ansamblu.
“Trebuie să te uiți și să înțelegi că nu poate fi bogăție într-o țară și sărăcie în țara de alături, că nu poți să oferi un model de succes – iată ce se întâmplă la granițele noastre – în primul rând pentru Moldova, după aceea pentru Ucraina, decât dacă arăți că dezvoltarea economică, dreptatea socială, legile democratice sunt în beneficiul cetățenilor din țările care sunt în această regiune.
Din acest punct de vedere, nu cred că există o democrație stabilă și o societate stabilă decât acolo unde mediul de afaceri se dezvoltă. Cred sincer că dumneavoastră sunteți cei care puteți să dați, mai mult chiar decât oamenii politici, semnalul de încredere, de stabilitate, de care România și regiunea au mare nevoie”, a spus Ponta
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro