Home Lifestyle Poftiți să gustați niște ghindă!
Lifestyle

Poftiți să gustați niște ghindă!

Deliciul veverițelor, ghinda, nu e bună numai pentru ele, ci și pentru oameni, după cum încearcă să convingă opinia publică niște specialiști californieni. Locuitorii statului american bogat în specii de stejar, dar nu numai ei, ar putea avea astfel o sursă abundentă de hrană, lucru foarte important în condițiile schimbărilor climaterice imprevizibile din viitor.

Poftiți să gustați niște ghindă!
Poftiți să gustați niște ghindă! · Foto: Business Magazin

Ghinda face deja parte din regimul alimentar al locuitorilor din țări precum Mexicul, Coreea sau China, dar nu a fost adoptată pe scară largă. Cei care susțin includerea acestui fruct în regimul alimentar al oamenilor afirmă că stejarul este un arbore foarte adaptabil condițiilor de sol și climă, care, ajuns la maturitate, poate produce o cantitate de 130 până la 220 de kilograme de ghindă pe an, suficient pentru consum uman, după ce diverse specii de animale, păsări sau insecte și-au luat și ele partea.

Ghinda se poate mânca fie în stil asiatic, sub formă de jeleu servit cu ghimbir și sos de soia, fie în produse preparate la cuptor, ori sub formă de terci. După cum explică specialiștii californieni, ghinda nu conține gluten, are un conținut scăzut de grăsimi și este bogată în vitamine și minerale.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună