Patronat: Hotelurile de la mare care au rezistat, ocupate în proporție de 80% în septembrie
Hotelurile de la mare care au rezistat peste sezon sunt ocupate în proporție de aproximativ 80% în primele zile din septembrie. Mai mult de jumătate din turiști au plătit cu vouchere de vacanță. Potrivit unei analize a Organizației Patronale Mamaia-Constanța,…
Hotelurile de la mare care au rezistat peste sezon sunt ocupate în proporție de aproximativ 80% în primele zile din septembrie. Mai mult de jumătate din turiști au plătit cu vouchere de vacanță.
Potrivit unei analize a Organizației Patronale Mamaia-Constanța, voucherele de vacanță au salvat sezonul estival în acest an, mai mult de jumătate dintre turiștii veniți pe litoralul românesc, inclusiv în aceste prime zile din septembrie, făcând rezervări pe care le-au achitat cu tichete de vacanță emise anul trecut si a caror valabilitate a fost prelungită până în luna mai 2021.
Fără cazările cu vouchere, hotelierii de pe litoral, care și așa au avut cu 30% mai puțini clienți decât anul trecut pe durata întregului sezon, ar fi intrat în colaps.
Până pe data de 15 iulie, anul acesta, hotelurile de pe întreg litoralul românesc atinseseră un grad mediu de ocupare de 37%, nereușind să-și acopere nici măcar costurile de funcționare, după ce în luna mai și în prima parte din iunie nu au putut primi turiști, pentru că nu fuseseră emise normele de funcționare, dar si din cauza „bâjbâielilor de comunicare din partea autorităților centrale”.
Ulterior, după data de 15 iulie, atunci când au aflat că va fi o cvasi-relaxare, românii au început să vină în număr mai mare pe litoral.
„Constatând că nu-și riscă sănătatea dacă vin la mare și că proprietățile clasificate au implementat numeroase proceduri de protecție anti-COVID-19, turiștii au început să rezerve în număr mai mare pachete pentru sfârșitul lui iulie și începutul lui august. Într-adevăr, august a fost o lună bună, cu o scădere a numărului de turiști cu doar 10% comparativ cu anul trecut. Trendul ascendent a continuat și în luna septembrie, când am ajuns să fim egali cu luna septembrie a anului trecut ca grad de ocupare a hotelurilor deschise. Pentru că trebuie spus ca nu toate au rămas deschise, din păcate, sub presiunea financiară a primelor 3 luni. Acum, în aceste prime zile din septembrie, gradul de ocupare în hotelurile funcționale de pe litoral este undeva la 80%”, a declarat Nicolae Bucovală, președintele Organizației Patronale Mamaia-Constanța și prim-vicepreședinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
Cu toate acestea, pe litoral au venit în acest sezon cu 30% mai puțini turiști decât anul trecut, contrar celor declarate de ministrul Economiei, Virgil Popescu, care a afirmat că în această vară turismul intern a avut încasări mai mari decât anul trecut, arată raportul.
„De altfel, chiar și Institutul Național de Statistică a contrazis cu cifre clare declarația ministrului. Eu nu știu dacă ieșirea d-nului Virgil Popescu a fost întâmplătoare. Poate că HORECA nu va mai ajunge să acceseze mult lăudatele și așteptatele granturi pe care ni le-a acordat Uniunea Europeană?” se întreabă Nicolae Bucovală.
Conform acestuia, există hoteluri, atât în sudul litoralului, cât și în Mamaia, care nu s-au deschis deloc, fie pentru că le-a fost teamă să deschidă, fie pentru că nu au avut resursele financiare, IMM Invest devenind funcțional și alocând banii efectiv mult prea târziu pentru deschiderile de pe litoral.
„Voucherele au salvat turismul intern în acest sezon, pentru că în pandemie mulți români n-au mai avut bani, dar unii dintre ei rămăseseră cu vouchere de anul trecut. E nevoie ca statul să emită și anul acesta vouchere și așteptăm să se bugeteze acest lucru cât mai repede, pentru că deja pregătim sezonul 2021 și suntem într-o incertitudine totală, neștiind cum să ne facem caculele și pe baza căror estimări să lansăm pachetele early booking, atât noi, cât și marii tour-operatori din piață care vând litoralul românesc. Fără vouchere de vacanță, turismul intern va fi grav afectat în 2021, mult mai mult ca în acest an, luând în considerare și urmele lăsate de pandemie în buget”, a spus Nicolae Bucovală.