Parchetul Curții de Apel Ploiești precizează că deciziile la Lukoil nu au fost influențate de Ponta
Parchetul Curții de Apel Ploiești precizează că deciziile luate în cazul S.C. Petrotel Lukoil SA au rezultat în urma discuțiilor cu reprezentanții conducerii societății și "nu urmare unor declarații cu caracter public făcute de persoane din spațiul politic".
Precizarea este făcută după ce premierul Victor Ponta a declarat – în contextul sechestrului impus inițial la Lukoil și opririi fabricii – că Guvernul speră într-o soluție legală care să permită sancționarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, dar și continuarea normală a activității și plata salariilor către angajați, apreciind că nimeni nu fugea din țară cu conductele companiei. Declarațiile lui Ponta și decizia ulterioară a procurorilor de ridicare parțială a sechestrului au determinat reacții politice, dar și reacția CSM, care urmează să decidă dacă a fost afectată independența procurorului de caz.
“În contextul creat în ultimele zile în care o parte a presei a lansat afirmații ce nu corespund realității și care sunt de natură să arunce în derizoriu munca procurorului și să afecteze imaginea de ansamblu a activității Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ne simțim datori să precizăm următoarele aspecte în legătură cu dosarul nr. 254/P/2014: procurorii nu au ridicat în totalitate măsurile asigurătorii, ci le-au extins asupra altor bunuri, astfel încât să fie garantată în perspectivă acoperirea prejudiciului; ridicarea sechestrului asupra contului a fost parțială și a avut la bază dorința de a nu afecta salariații S.C. Petrotel Lukoil SA Ploiesti; pe de altă parte s-a urmărit să se permită continuarea activității societății astfel încât o parte a profitului obținut să fie consemnat pentru acoperirea prejudiciului; – aceste demersuri au rezultat ca fiind necesare din discuțiile purtate cu reprezentanții societății cercetate și nu urmare unor declarații cu caracter public făcute de persoane din spațiul politic; – în cursul acestor discuții desfășurate, în limitele și în condițiile legii, au fost identificate modalități alternative de instituire a măsurilor asiguratorii care să evite consecințe sociale și economice nedorite“, se arată în comunicatul Parchetului.
Instituția subliniază că integritatea și probitatea procurorilor, curajul acestora “nu sunt și nu vor fi afectate în nici un caz de nici un fel de declarații venite din zona politicului sau din presă și rezultă cu prisosință din complexitatea cauzelor instrumentate, cel puțin în ultimul an, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești”.
De asemenea, Parchetul Curții de Apel Ploiești face apel la presă, solicitându-i să adopte “o atitudine obiectivă și echidistantă, astfel încât să nu se încerce a se crea impresia că demersurile organelor judiciare sunt susceptibile de a fi influențate”.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a decis punerea sub sechestru asigurător a produselor rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele și conductele Oil Terminal, până la concurența sumei de 1,039 miliarde lei, după ce procurorii au făcut percheziții la sediile mai multor companii aparținând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploiești. Prejudiciul estimat este de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală și restul din spălare de bani.
Marți dimineață, după declarațiile lui Ponta și după ce conducerea fabricii și reprezentanții angajaților i-au scris premierului cerându-i sprijinul, Parchetul a anunțat ridicarea sechestrului asigurator, dar și faptul că directorul general al SC Petrotel-Lukoil SA Ploiești, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani.