Opinie Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj: Cinci soluții imediate pentru a rezolva problemele cu medicamentele.

Dar în aceeași măsură este adevărat că Ministerul Sănătății trebuia să se îngrijească de cele două aspecte de mai sus și mai ales la fel de adevărat este că nu există voință politică pentru a rezolva problema accesului la medicamente – și nici nu va exista așa ceva, pentru că s-ar risipi inutil cele 250 milioane lei cât sunt estimate sponsorizările din piață (apropo, suma reprezintă sponsorizările declarate).

Cu toate acestea, dacă chiar am dori să facem ceva eficient pentru stoparea dramelor care sunt semnalate în presă, există metode la care au recurs și alte țări din UE care au reușit să evite lipsurile cu care se confruntă România. Deși sunt sigur că ele nu vor fi aplicate – pentru că există o rezistență incredibilă a autorităților de a schimba legislația deoarece ar însemna să iasă din zona de confort sau, mai rău, să dea socoteală dacă ceva nu va merge bine – merită totuși semnalate ca alternative solide la improvizațiile fără efect din prezent.

1. ȘAPTE MILIARDE LEI, BUGETUL 2018 PENTRU MEDICAMENTE

Bugetul pentru medicamente a rămas 6 miliarde lei din 2011, nu s-a dat un leu în plus în ultimii șapte ani. Au apărut începând cu 2015 niște credite de angajament pentru achiziții în condiții speciale, care sunt oricum separate și greoi de finanțat. Așa că diferența până la circa 8 miliarde lei, consumul estimat pentru 2017, este acoperită de taxa clawback. Până la un punct industria a plătit, dar s-a ajuns la momentul în care nu mai este dispusă să o facă. Așa că soluția cea mai simplă pentru guvern este să-și înfrâneze repulsia față de multinaționale și să accepte să pună 1 miliard de lei în plus la medicamente, liniștind astfel centralele marilor companii prin scăderea clawbackului la sub 12%.

2.  PARTENERIATE MULTIANUALE PENTRU MEDICAMENTELE DIN SURSĂ UNICĂ

Da, cele mai multe guverne europene care au sisteme de contribuții la sănătate și resurse limitate recurg la astfel de alianțe. Unii le spun contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat, spuneți-le cum vreți, dar o contractare pe termen lung parafată cu centralele marilor companii va asigura o aprovizionare acceptabilă. Este rezolvată într-o măsură importantă și problema exporturilor paralele.

E valabil și pentru produsele biologice – știe cineva oare că unul dintre cei mai mari producători de imunoglobuline se află în Bulgaria și că este furnizor oficial al OMS?

3.  PARTENERIATE CU PRODUCĂTORII DIN ȚARĂ

Când ai 40 de producători autohtoni, indiferent de capitalul lor, dă-le o listă de medicamente esențiale și pune-i să ți le fabrice. O vor face și vor face chiar investiții capitale în siturile de fabricație știind că statul le va contracta producția.

4.  PREȚURI NEIMPUSE LA MEDICAMENTELE GENERICE

Practică larg utilizată în multe țări din UE și non-UE, unde nu există lipsuri în acest segment. Statul nu impune un preț de vânzare, ci negociază un preț de decontare / de achiziție cu producătorii, așa că aceștia, chiar dacă au opțiunea unui preț neimpus, vor vinde medicamentele la o valoare apropiată de prețul de decontare, în așa fel încât pacientul să plătească suma cea mai mică din buzunar. Legea cererii și ofertei funcționează și în acest domeniu, dovadă fiind piața medicamentelor fără prescripție.

5. PRESCRIERE PE DENUMIRE COMERCIALĂ

România este singura țară din UE în care prescrierea medicamentului se face obligatoriu pe substanță activă, reglementare care a fost introdusă în 2010, premisa fiind, cel puțin în teorie, corectă. Rezultatul a fost, cum era de așteptat în România, opus: au dispărut circa 2.000 de medicamente ieftine care nu pot plăti „taxa de raft” în condițiile celui mai mic preț european și ale unui clawback de 20%.

Soluțiile de mai sus vin de la un reprezentant al industriei, așa că vor fi considerate lobby și nu vor fi aplicate (pentru că, nu-i așa?, industria lucrează pentru profit, în vreme ce toți ceilalți furnizori ai sistemului sanitar lucrează pe bază de voluntariat). Dar merită menționat că situația din prezent este calmă dacă ținem seama de cele trei crize de medicamente prin care va trece România în următorii cinci ani:

– criza îmbătrânirii populației – când va trebui finanțate nevoile de sănătate a circa 5 milioane de „decreței” care ajung la pensie;
– criza de subproducție și substocare a medicamentelor – globalizarea duce la închiderea tot mai multor situri de manufacturare, iar cele rămase nu vor putea face față cererii;
– criza indusă de implementarea directivei de combatere a falsificării medicamentelor (FMD 2011/62/EU) – va duce la închiderea multor situri de fabricație care nu se vor putea conforma din cauza costurilor ridicate.