Mai mult de jumătate din români nu au și nu intenționează să-și facă asigurare privată de sănătate
Mai mult de jumătate din români nu au și nici nu intenționează să-și facă asigurare privată de sănătate, arată un sondaj realizat pentru o campanie națională de informare. Doar doi din zece români care nu au asigurare privată de sănătate…
Mai mult de jumătate din români nu au și nici nu intenționează să-și facă asigurare privată de sănătate, arată un sondaj realizat pentru o campanie națională de informare.
Doar doi din zece români care nu au asigurare privată de sănătate vor să-și facă una în următoare șase luni. Două treimi ar fi dispuse să aloce o sumă lunară pentru servicii medicale private, în timp ce 48% dintre respondenți au declarat că nu își fac, o dată pe an, un set de analize complet. 30% citează lipsa de timp ca motiv pentru acest lucru, 18% declară că este un proces foarte complicat, iar 13% consideră că nu au nevoie de analize deoarece sunt sănătoși.
Dacă au anumite simptome medicale, 7 români din 10 (69%) caută pe internet informații. În urma căutărilor, 48% au declarat că s-au dus la medic, 22% au optat pentru tratamente naturiste, 13% au luat medicamente pe cont propriu, în timp ce 17% nu au luat nicio măsură.
81% dintre participanții la sondaj au declarat că iau medicamente pe cont propriu din când în când, doar pentru afecțiuni ușoare ca răceli, indigestii sau dureri de cap, în timp ce 14% nu fac niciodată acest lucru.
53% dintre respondenți au declarat că nu cunosc diferențele dintre o asigurare privată de sănătate și un abonament medical.
Întrebați ce sumă ar fi dispuși să aloce lunar pentru servicii private de sănătate, 29% au menționat între 50 – 100 de lei, 16%, sub 50 de lei, 14%, între 100 – 300 de lei, iar 5%, peste 300 de lei. 36% dintre participanții la sondaj nu ar fi dispuși să aloce o sumă lunară pentru serivicii private de sănătate.