Grindeanu despre Florin Jianu: Poate nu a rezistat asaltului. Alexandru Petrescu, propus interimar
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că probabil ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, nu a rezistat asaltului din ultimele zile și "a făcut un pas în spate", afirmând că îl va propune ca interimar pe ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.
”Ceea ce s-a întâmplat, ieri, când au devenit publice numerele noastre de telelefon, eu le-am păstrat și poate vreti și sms-urile primite de mine, de familia mea, de toți miniștrii și de familiile lor, unele argumentate, altele care nu au nicio legatură cu un comportament normal (…) Poate că unul dintre colegii mei nu a rezistat la acest asalt și anume Florin Jianu și a făcut în activitatea sa un pas în spate. Nu este simplu să primești înjurături legate de tine, de familia ta (…)”, a spus premierul, în contextul demisiei ministrului pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu.
Sorin Grindeanu a afirmat că va propune ca ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, să preia conducerea interimară a Ministerului pentriu Mediul de Afaceri.
”O să fac o propunere pentru interimat astfel încât să vină să susțină bugetul ministerului pentru IMM, pe ministrul economiei, pe domnul (Alexandru-n.r.) Petrescu”, a precizat el.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro