Articole etichetate „tren”. 203 articole.
Circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, iar unele trenuri care tranzitează mai multe regionale din sudul și sud-estul țării ajung la destinație cu întârzieri cuprinse între 30 și 120 de minute, întârzieri mai mari fiind pe ruta București-Constanța, a anunțat compania CFR SA.
Șeful trenului Orient Express a anunțat, luni dimineață, la numărul 112, la scurt timp după ieșirea din Sighișoara, că mai multe geamuri au...
Mai multe vagoane ale unui tren de călători aflat în zona podului Grant din Capitală au fost cuprinse de flăcări, joi după-amiază, pompierii...
Pentru cei mai mulți, vara care n-a început demult este perioada concediilor. În afară de destinațiile clasice preferate – plajele, muntele...
Cu trenul ai nevoie de mai puțin de cinci ore să traversezi Olanda de la sud la nord. De la est la vest sau invers e nevoie de chiar mai puț...
Au fost închise liniile ferate Ciulnița-Călărași, Făurei-Buzău fir 1 și 2, Fundulea-Sărulești fir 1 și 2, Ploiești Sud-Urziceni, Titan-Olten...
Un tren cu 123 de călători care venea de la Constanța la București a deraiat, joi dimineață, în zona Mostiștea, între Fundulea și Sărulești,...
Pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni) din Capitală au ajuns să aterizeze mai multe avioane decât intră trenuri în Gara de Nord, după ce în ul...
Serviciile de securitate ruse au prevenit producerea unui atentat al rebelilor islamisti asupra Sapsan, primul tren de mare viteza rusesc, c...