Articole etichetate „ministri”. 234 articole.
Miniștrii Finanțelor din zona euro vor amâna din nou semnarea celui de-al doilea acord de finanțare externă a Greciei, de 130 miliarde euro, până la finalizarea schemei de conversie a obligațiunilor pentru reduerea datoriei statului elen, au declarat pentru Reuters surse oficiale europene.
Guvernul va transmite oficialilor FMI și CE, la întâlnirea programată pentru miercuri, un semnal de continuitate privind respectarea angajam...
Cristian Petrescu, ministrul dezvoltării regionale și turismului, și Bogdan Drăgoi, ministrul finanțelor, sunt cei mai bogați miniștri din g...
Instanța supremă i-a condamnat, marți, pe foștii miniștri ai Agriculturii, Decebal Traian Remeș și Ioan Avram Mureșan, la câte trei ani de î...
Guvernul s-a angajat să stabilească o ierarhie a proiectelor de investiții finanțabile din fonduri europene, astfel încât să fie continuare...
Acordul la care cele șase partide din Belgia au ajuns asupra bugetului pentru următorii trei ani a deblocat, în sfârșit, calea formării unui...
Reuniunea programată pentru miercuri a miniștilor de Finanțe din Uniunea Europeană, la care urmau să fie discutate planurile de combatere a...
În ciuda asigurărilor repetate ale premierului Boc că nu a discutat cu președintele Băsescu nicio remaniere și că schimbările de miniștri nu...
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la 10 TV, ca Elena Udrea, Anca Boagiu, Catalin Predoiu si Daniel Funeriu sunt ministrii sa...