Articole etichetate „metrou”. 378 articole.
Câteva sute de sindicaliști de la metrou protestează, miercuri la prânz, în apropierea Ministerului Transporturilor, urmând ca, după aproximativ două ore, să plece în marș spre Piața Victoriei, unde vor continua acțiunea până aproape de ora 16.00.
Sindicaliștii de la metrou vor protesta miercuri în fața Ministerului Transporturilor, de unde vor pleca în marș spre Piața Victoriei, nemul...
Metroul va avea program prelungit joi când se dispută partida dintre Steaua București și Ajax Amsterdam, ultimele trenuri plecând de la staț...
Deținătorii de carduri cotactless (care permit efectuarea de plăți rapide de mică valoare fără trecerea prin cititorul POS sau introducerea...
Grecia a început anul 2013 cu o grevă care a paralizat circulația metrolului din Atena, în semn de protest față de tăierile bugetare și cura...
Modul în care comunicăm, interacționăm sau consumăm se schimbă drastic, iar anvergura transformărilor poate fi observată într-o simplă călăt...
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a trimis corpul de control al Ministerului să verifice stadiul proiectului de legătură a rețelei...
Fondul Monetar Internațional (FMI) a solicitat Guvernului ca, până la sfârșitul lunii iunie, să adapteze programul de funcționare al Metrore...
Metrorex a semnat cu asocierea Padeco (Japonia)/Oriental Consultants (Japonia)/Metroul SA România/Seneca Group International/Systra (Franța)...