Metroul hi-tech. Urmează stația: Angry Birds
Modul în care comunicăm, interacționăm sau consumăm se schimbă drastic, iar anvergura transformărilor poate fi observată într-o simplă călătorie cu metroul: din ce în ce mai mulți pasageri au câte un companion digital, fie că vorbim despre un reader, un smartphone, o tabletă sau alt dispozitiv electronic. Asistăm la un fenomen al transformării spațiului public în spațiu privat, la afirmarea unui…
În cinci minute poți să parcurgi cam trei kilometri, între două stații de metrou, sau poți să vorbești cu un prieten, aflat la mii de kilometri depărtare, într-o conversație pe Facebook. Sau să citești două pagini de pe un reader. Să asculți o arie dintr-o operă, să vezi o parte dintr-un film, să parcurgi câteva niveluri dintr-un joc. Sau mai multe dintre aceste activități în mod simultan, variantă pe care o aleg mulți dintre cei 400.000 de pasageri care circulă zilnic cu metroul în București.

O domnișoară își scoate cu delicatețe tableta cu husă verde asortată cu bluza după ce și-a ocupat repede scaunul. Lângă ea, în picioare, se află un utilizator de Samsung, ținându-se de bară, iar la alte câteva scaune distanță se află un posesor de HTC. Căști în urechi, ecrane albastre oglindite în geamuri, curioși care trag cu ochiul la activitatea vecinului. O privire spre capătul metroului îți lasă impresia că te afli într-un univers ultra-tehnologizat, într-o dimensiune în care nimeni nu mai vorbește cu nimeni și fiecare și-a creat în spațiul public propriul spațiu privat. “In touch” atât la propriu, cât și la figurat. Unii abia reușesc să își mențină echilibrul, se sprijină cu o mână de orice apucă, în timp ce în alta țin cu precauție un smartphone. Este ora opt și ne aflăm într-un vagon situat undeva la mijlocul trenului ce face legătura între sudul Bucureștiului și Pipera, cartierul corporațiilor, paradisul clădirilor de sticlă și oțel unde lucrează zeci de mii de angajați. Dintre aceștia, mai mult de 15.000 aleg zilnic metroul ca mijloc de transport pe această rută, potrivit cifrelor furnizate de Metrorex, iar orele de vârf sunt situate undeva în jurul intervalelor 8.00 – 9.00 și 18.00 -19.00, când aglomerația atinge punctul maxim, fiind reglată de programul marilor companii. Mulți fac efortul de a ocupa un loc pentru ca, preț de câteva minute, să se dedice activității preferate, fie că vorbim despre lectură, informare, muzică sau jocuri. În drum spre paradisul corporațiilor din Pipera, din 50 de călători cam 15 folosesc smartphone-uri, readere sau tablete. Dacă te uiți la un rând de șase scaune, vezi aliniați un posesor de Kindle, un telefon cu taste, un smartphone și un pasager care folosește un gadget tradițional: cartea.

Liviu este unul dintre pasagerii zilnici al metroului care circulă pe magistrala doi, spre și dinspre Pipera. Angajat ca operational process developer la una dintre multinaționalele de acolo, este nevoit să petreacă zilnic aproximativ o oră în metrou spre și dinspre muncă. De aceea, pe durata călătoriei, se folosește din plin de telefonul lui Samsung Galaxy S2 pentru a citi știrile, a se juca, a-și verifica atât mailul personal, cât și pe cel de la muncă, a “sta pe Facebook”, culminând cu performanța de a urmări și seriale, ultimul urmărit fiind un episod din “Suits”: “Nu e așa greu, pui pauză când schimbi metroul și reiei după ce ai schimbat stația”. Pasagerii de lângă el aruncă, de obicei, și ei câte o privire, situație care îl amuză: “Reacțiile sunt diferite, unii pur și simplu urmăresc și ei filmul lângă mine”. În ce privește aplicațiile, preferă Appy Geek pentru știri din domeniul IT, Facebook, GoogleĂ, Google maps, Messenger. Ascultă, în același timp, muzică sau radioul și recunoaște că se joacă destul de mult, fiind mândru de faptul că terminat aproape toate nivelurile la Angry Birds, iar la Fruit Ninja are de asemenea un “highscore” demn de luat în seamă. Liviu are 26 de ani și în ultimii patru a mers aproape zilnic pe același traseu. Gadgeturile care l-au ajutat de-a lungul timpului sunt un Samsung Omnia HD, un Galaxy S, un iPod Nano și un Shuffle. Deși petrece online, cumulat cu orele de la muncă, peste zece ore, spune că asta e cea mai bună modalitate de relaxare: “Când uit telefonul acasă, mă plictisesc îngrozitor și simt că timpul respectiv este irosit”.