Articole etichetate „federatie”. 123 articole.
Patronatele din turism vor ca stațiunile de pe litoral să fie administrate de o firmă privată, care se va ocupa și de curățenie și protecția turiștilor, iar acționarii acesteia să fie operatorii economici din zonă, a anunțat luni Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Elevii din învățământul primar vor putea învăța șah la școală, din toamnă, în cadrul unor programe realizate cu specialiștii din cadrul Fede...
Recuperarea unui procent din acciza pentru carburanți platită de transportatori trebuie să se facă într-un mod simplu și eficient, urmărind...
Aproximativ 600 de reprezentanți ai Federației Naționale a Sindicatelor Portuare Constanța au protestat, miercuri, la Ministerul Transportur...
Votul pentru desemnarea noului președinte al Federației Române de Fotbal (FRF) s-a încheiat la Casa Fotbalului, cei 173 de membri afiliați p...
Are 38 de ani și o pasiune - schiul, sport pe care îl practică din copilărie. Ca angajat al Federației Americane de Schi, Dana Alexandrescu,...
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) susține că angajații din educație vor primi salariile cu o întârziere de aproximativ o s...
Multe hoteluri și pensiuni de pe Valea Prahovei, cu excepția unităților de cazare mari, nu au turiști în timpul săptămânii și se închid de l...
Angajații din sistemul sanitar au intrat luni în grevă de avertisment, reprezentanții Federației Sanitas spunând că în unitățile sanitare es...