Transportatorii: Recuperea unui procent din acciza plătită trebuie făcută urmărind modelul TVA
Recuperarea unui procent din acciza pentru carburanți platită de transportatori trebuie să se facă într-un mod simplu și eficient, urmărind modelul taxei pe valoarea adăugată (TVA), se arată într-un comunicat al Federației Operatorilor Români de Transport (FORT) transmis joi MEDIAFAX.
“În cadrul dezbaterilor ce vor avea loc astăzi la Guvern, Federația Operatorilor Români de Transport va susține ca sistemul de returnare a unui procent din acciza pentru carburanți în cazul transportatorilor români să se facă într-un mod simplu, urmărind modelul taxei pe valoarea adăugată. Astfel, în ceea ce privește facturile pentru alimentarea cu carburanți, precum și bonurile fiscale, acciza trebuie să fie evidențiată separat, având și o coloană aferentă procentului ce urmează a fi recuperat”, se arată în comunicat.
Transportatorii susțin că prin metoda propusă de ei, atât statul, cât și firmele din domeniu pot avea o evidență clară a sumelor care fac obiectul returnării.
“Procentul pe care FORT îl susține este corespondent procentelor utilizate în alte țări ale Uniunii Europene. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă procentul utilizat în Italia, și anume 210 euro raportat unei cantități de 1.000 de litri de carburant”, se menționează în comunicat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro