Articole etichetate „economie”. 4696 articole.
Încrederea companiilor germane în economie a crescut în noiembrie pentru prima dată în cinci luni, luând prin surprindere piețele, semn că cea mai mare economie din zona euro face față noii crize financiare mai bine decât se așteptau analiștii.
Zona euro nu va supraviețui crizei datoriilor suverane în forma actuală, fiind posibilă transformarea într-o uniune monetară mai mică, potri...
Acțiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacțiile de miercuri la cel mai redus nivel din ultimele șapte săptămâni, după ce...
Parlamentul ungar a aprobat marți o lege referitoare la fiscalitate, care include și majorarea, de anul viitor, a taxei pe valoarea adăugată...
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat luni crearea unor noi instrumente de finanțare, inclusiv a unei linii de creditare pe termen de...
Iranul condamnă noile sancțiuni economice impuse de Statele Unite, Marea Britanie și alte state occidentale ca urmare a programului său nucl...
Premierul Emil Boc a declarat, marți, la ieșirea din sala de judecată, unde s-a prezentat în procesul pe care i l-a intentat Sorin Ovidiu Vî...
Paradoxul trist al momentului e că, deși în trimestrul al treilea am avut cea mai bună creștere a PIB din 2008 încoace, nu se bucură nimeni...
Deutsche Bank este expusă semnificativ atât pe datoriile de stat din Europa, cât și la problemele de pe piața imobiliară americană, însă dac...