Articole etichetate „companie”. 7860 articole.
Softwin, una dintre companiile „cu vechime” în domeniul tehnologic, a apărut pe piață în anul 1990, fiind fondată de soții Florin și Măriuca Talpeș. „Începusem să facem software pentru străini, în regim de outsourcing , iar la un moment dat a venit din partea fracezilor o cerere de aplicație pentru profesori și elevi. Atunci ni s-a aprins primul beculeț”, declară Măriuca Talpeș, directorul genera…
Ascendia, compania românească specializată pe domeniul eLearning, este dedicată dezvoltării de software educațional încă de la înființare. Î...
Desi nu exista vreun raspuns clar din partea Companiei Nationale de Investitii cu privire la locul in care va ridica o sala polivalenta la T...
Astăzi vedem din ce în ce mai des, mai ales în orașele mari, școli și grădinițe unde se folosesc calculatoare, proiectoare sau tablete. Când...
Compania preconizează că va putea să extragă lunar aproximativ 30 de tone concentrat de aur și argint începând cu luna mai 2017. Astfel, bri...
Conform planului de reorganizare, o mie de angajați ai CEO vor fi dispozibilizați începând cu 1 mai 2017. Deocamdată, 900 se află pe liste,...
În primul trimestru al acestui an, cifra de afaceri a grupului Orbis a crescut cu 4,4 milioane de euro (+7,6%) pană la 62 milioane de euro,...
Producătorul român de cosmetice Farmec va deschide două noi magazine, la București și Ploiești. Astfel compania clujeană continuă planurile...
Compania aeriană low-cost Wizz Air a ajuns atăzi la 15 milioane de pasageri transportați pe rutele sale la preț redus din București. Mai mul...