Articole etichetate „circulatie”. 413 articole.
Actualitate
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind circulația pe drumurile publice, care prevede că o persoană declarată inaptă din punct de vedere medical trebuie să informeze poliția rutieră asupra constatării realizate de unitatea de asistență medicală autorizată.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind circulația pe drumurile publice, care prevede că o pers...
Un șofer gălățean în vârstă de doar 23 de ani a dat radarul peste cap în ceea ce privește amenzile de circulație: pentru că a depășit viteza...
CNAIR are 100 de kilometri de autostradă construiți în acest an, din care în jur de 60 de kilometri vor fi dați în trafic până la finele anu...
Zece autobuze abia cumpărate de Consiliul Local Ploiești au nevoie de reparații, deși încă nu au fost puse în circulație, după ce, în urma p...
Circulația se desfășoară îngreunat, sâmbătă, pe segmentul de drum Movila Vulpii – Bănești al DN1 Ploiești – Brașov, pe tronsonul Lehliu Gară...
Zeci de plăcuțele reflectorizante, supranumite ”ochi de pisică”, au fost furate de pe marginea DN 67 C, Novaci-Rânca, la o zi după ce au fos...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-o conferință de presă comună cu șeful statului elvețian, Alain Berset, că Elveția va renunța, de...
Circulația rutieră pe DN 7C – Transfăgărășan, între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă, a fost închisă, joi, potrivit CNAIR. Decizia a fost...