Circulația este îngreunată pe mai multe artere rutiere din țară din cauza ceții
Circulația se desfășoară îngreunat, sâmbătă, pe segmentul de drum Movila Vulpii – Bănești al DN1 Ploiești – Brașov, pe tronsonul Lehliu Gară – Constanța al Autostrăzii Soarelui, precum și pe mai multe drumuri din zona Moldovei, din cauza ceții, vizibilitatea fiind sub 50 de metri.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, traficul rutier pe mai multe drumuri importante se desfășoară la această oră îngreunat, în condiții de ceață densă. Vizibilitatea este redusă, pe alocuri, sub 50 de metri pe segmentul Movila Vulpii – Bănești al DN1 Ploiești – Brașov și pe tronsonul Lehliu Gară – Constanța al Autostrăzii Soarelui.
De asemenea, în condiții asemănătoare se circulă pe multe artere rutiere din județele Moldovei.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență sporită, reducând viteza de rulare, să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic și să mărească distanța de siguranță între vehicule.