Articole etichetate „Slovenia”. 70 articole.
În această săptămână, UniCredit – alături de acceleratorul ABC – lansează primul Hackaton CEE UniCredit, o competiție globală care se va desfășura la Ljubljana, Slovenia, pe 2 și 3 septembrie 2017.
Croația și Slovenia nu au reușit să ajungă, miercuri, la un acord privind punerea în aplicare a unei hotărâri internaționale de arbitraj înt...
Sebastian Aurelian Ghiță a fost localizat și reținut, în cursul acestei nopți, în Belgrad, Serbia, informează Inspectoratul General al Poliț...
România a avut a patra cea mai mare creștere anuală a volumului comerțului cu amănuntul din statele membre ale Uniunii Europene (7,5%), în f...
Țările mici au un farmec aparte. Luxemburg e cochet, Elveția e surprinzătoare, iar Cehia e boemă. Țările baltice sunt romantice, iar Oland...
În 2013, când Slovenia a trebuit să-și salveze băncile bolnave, se spunea că această țară va aduce următoarea criză pentru UE. Între timp a...
Unii își protejează pământul și locuințele cu garduri, alții duc asta la extrem și stabilesc ocuințele pe insule izolate de alte așezări. Ma...
Bun titlu. Și dacă vă întrebați care este semnificația, trebuie să spun că autorul însuși a recunoscut că terminase de scris cartea și nu av...
Melania Knauss-Trump, un fotomodel din Slovenia, are șanse mari să ajungă Prima Doamnă a Statelor Unite, dacă Donald Trump, soțul ei și prin...