Home Carte Să bați din palme cu o singură mână
Carte

Să bați din palme cu o singură mână

Bun titlu. Și dacă vă întrebați care este semnificația, trebuie să spun că autorul însuși a recunoscut că terminase de scris cartea și nu avea titlu, așa că a ales această variantă de nevoie, părându-i-se cea mai bună opțiune. Dincolo…

Să bați din palme cu o singură mână
Să bați din palme cu o singură mână · Foto: Business Magazin

Bun titlu. Și dacă vă întrebați care este semnificația, trebuie să spun că autorul însuși a recunoscut că terminase de scris cartea și nu avea titlu, așa că a ales această variantă de nevoie, părându-i-se cea mai bună opțiune. Dincolo de titlu, cartea, a doua scrisă de australianul Richard Flanagan, este bună, cu un touch special pentru est-europeni, pentru că prezintă istoria unor imigranți din Slovenia, tată și fiică, în Tasmania.

Flanagan pare să fie familiarizat cu astfel de personaje; într-un interviu el recunoaște că s-a inspirat, pentru cei doi, din mulții imigranți cu care a venit în contact în Tasmania natală, fiecare dintre aceștia contribuind la conturarea pesonajelor. Și, probabil, partea leului revine soției lui Flanagan, care este imigrantă din Slovenia. Așa că omul știe ce spune când scrie: „«-Viața noastră…Viața noastră a fost mai rea decât a unui câine. Îmi pare rău. Știu că nu ai să te mai întorci. Crede-mă, n-am vrut niciodată să beau, să mă cert, n-am vrut apartamentele astea pentru venetici, unele lucruri ți se întâmplă fără să vrei și, oricât ai încerca, oricât de mult ai spera, nu poți să schimbi nimic»… Înainte să deschidă frigiderul pentru prima sticlă a zilei, uitând că e dimineață, adăugă ceva în boarera de vânt ce pătrundea de afară: «- Am venit în Australia să fim liberi»“.

Pentru ei libertatea a însemnat și înstrăinarea membrilor familiei, plecarea mamei/soției, abuzurile unui tată bețiv, plecarea fiicei și întoarcerea acesteia după două decenii. Redescoperirea și în cele din urmă transformarea celor doi, a tatălui și a fiicei. Trebuie să mai spun că Richard Flanagan face parte și din specia rară a scriitorilor care își pot ecraniza așa cum vor ei cărțile; a făcut-o, filmul apărând în 1998. Nu vă lăsați induși în eroare de nota de pe IMDB, acolo lucrurile au luat-o razna demult; mergeți și pe mâna literaturii.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună