Articole etichetate „Chitoiu”. 48 articole.
Actualitate
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că nivelul încasărilor este, în acest moment, sub cel prognozat, arătând că se simte nevoia ca veniturile bugetare să fie mai mari în 2014 și că premierul Ponta și PSD așteaptă propuneri în acest sens de la Ministerul de Finanțe, condus de Daniel Chițoiu.
Guvernul nu poate promite că în bugetul pe 2014 vor fi prevăzuți 6% din PIB pentru Educație, dar sumele vor fi mai mari față de acest an, le...
PNL "nu susține și nu va susține orice măsură de creștere a cotei unice de 16%", declară vicepremierul liberal Daniel Chițoiu, potrivit unui...
Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele prin care ia act de demisia lui Varujan Vosganian din funcția de ministru al Economiei...
Ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a declarat agenției MEDIAFAX că reducerea diferențelor în ceea ce privește baza de pensii pentru difer...
Liderii USL, în frunte cu Victor Ponta și Crin Antonescu, au o întâlnire, la ora transmiterii acestei știri, la cabinetul președintelui Sena...
Agențiile de dezvoltare regională vor gestiona schema de minimis, nu Ministerul Finanțelor, pentru a se evita situații precum cea petrecută...
Doar pentru abonații ZF Corporate
Băuturile alcoolice se vor scumpi cu 25-40% dacă vor crește accizele la alcool, după cum a anunțat luni ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu...